NATO împlinește 75 de ani de la fondare. Iohannis: România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al Alianței Nord Atlantice
România este "ferm" dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj postat pe platforma X la ceas aniversar. De la crearea sa la 4 aprilie 1949, Alianța transatlantică a crescut de la 12 membri fondatori la 32 de țări membre.
"NATO, cea mai puternică şi importantă Alianţă de apărare din istorie, împlineşte 75 de ani. Relevanţa acesteia este cu atât mai mare, având în vedere actualul context dificil. România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO, astfel încât să devină mai puternică şi mai bine pregătită pentru viitor", a declarat Iohannis, în mesajul citat.
Afirmația șefului statului vine în contextul în care joi are loc, la sediul Alianței din Bruxelles, o ceremonie aniversară la care participă liderii NATO şi miniştrii de Externe aliaţi.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord - cunoscută și ca Alianța Atlanticului de Nord - este o alianță politico-militară ce reunește 32 de țări din Europa și America de Nord. Organizația a fost înființată în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, cu obiectivul principal de a pune în aplicare un sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din exterior. Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia.
Cele 12 state fondatoare ale organizației sunt Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. Au existat mai multe etape de extindere, dintre care cele mai recente au avut loc în 2020, 2023 și 2024, când Macedonia de Nord, Finlanda și Suedia au finalizat formalitățile de aderare.