MENIU

MRU, declarație de ultima oră înainte de votul pentru numirea sa la SIE. Apel către parlamentari

Senatorul PNL Mihai-Răzvan Ungureanu, propus director la SIE, a declarat luni că votul fiecărui parlamentar este important în cazul său.

El a arătat că certificatul ORNISS îl va primi după decizia parlamentarilor.

Întrebat dacă are suficiente voturi pentru a deveni șef al SIE, Ungureanu a replicat: "Votul este sacru, vedem". "Votul oricărui cetățean responsabil este important, mă refer la parlamentari", a spus senatorul PNL, întrebat dacă are nevoie de voturile social-democraților. De asemenea, el a afirmat că are un sentiment de profundă responsabilitate față de poziția pe care o va ocupa.

Întrebat dacă a discutat cu senatorul Crin Antonescu cu privire la votul în cazul său, Ungureanu a răspuns că "pentru surprize plăcute este loc întotdeauna". Despre faptul că liberalii au votat în trecut pentru demiterea Guvernului condus de el, senatorul a precizat că este vorba despre democrație. "Nu știu dacă e vorba de ironia sorții cât pur și simplu despre democrație. Așa arată tectonica politică, mai ales în Parlament", a mai spus Ungureanu.