MRU:Decizia CCR pe descentralizare,echivalentul unei moțiuni de cenzură reușite la adresa Guvernului
Președintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, că decizia Curții Constituționale a României (CCR) privitoare la neconstituționalitatea legii descentralizării este echivalentul unei moțiuni de cenzură reușite la adresa Guvernului USL.
"Decizia unanimă a Curții Constituționale arată că proiectul de lege este neconstituțional pe fond. Este a doua veste proastă pe ziua de azi pentru domnul Dragnea. Așteptăm textul deciziei CCR, dar vă aduc aminte că am spus la momentul oportun că este o lege care, dincolo de faptul că nu a ținut cont de nicio dezbatere publică, încalcă Legea cadru din 2006, încalcă principiul proprietății publice, și toate legile care reglementează finanțele publice", a afirmat Ungureanu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
El a apreciat că nu este neobișnuit faptul că CCR a declarat în unanimitate ca fiind neconstituțional proiectul legii descentralizării.
Pe de altă parte, Mihai Răzvan Ungureanu a solicitat demisia vicepremierului Liviu Dragnea.
"În mod normal, într-o țară cu un guvern normal, și premierul și-ar da demisia, însă nu putem să ne așteptăm ca Victor Ponta să o facă. Dragnea ar trebui să-și dea demisia instantaneu. Este miza lui politică, este legat ombilical de reușita acestui proiect, făcut prin încălcarea legislației în vigoare. Domnul Dragnea ar trebui să-și recunoască o înfrângere și să plece din guvern!", a susținut Ungureanu.