Moştenirea politică a lui Traian Băsescu. RĂZBOI între PDL şi PMP
Război deschis, dar de la distanţă, între PDL şi PMP. Elena Udrea prevesteşte tot mai multe plecări din Partidul Democrat Liberal, care a rămas deja fără 15 parlamentari. Pe de altă parte, Blaga spune că nu regretă pe niciunul dintre cei care au părăsit partidul în ultima perioadă şi că vede în PMP un nou adversar politic.
PDL şi Partidul Mişcarea Populară (PMP) sunt deja în război. Elena Udrea, care a părăsit PDL pentru PMP, a declarat că Partidul Mişcarea Populară, alături de preşedintele Traian Băsescu, va face opoziţie USL-ului.
"Nu vom fi opozitie care va vorbi cu o voce joasa, in soapta, USL stie ca PMP nu are nevoie de niciun privilegiu si nu va putea fi cumparata. În perioada urmatoare multi vor fi convinsi, din care sunt in politica, mai ales care nu s-au înscris încă într-un partid, vor fi convinsi sa vina alături de noi", a spus Elena Udrea.
Udrea: PMP nu va face opoziţie în şoaptă. Vrem un scor cu 2 cifre la EUROPARLAMENTARE
În timp ce membrii PMP anunţă priveghiul PDL, preşedintele partidului, Vasile Blaga spune că nu regretă niciuna dintre plecări, cu atât mai puţin pe cea a Elenei Udrea.
"Dacă vă uitaţi la cei care au plecat nu prea au avut treabă cu partidul înainte. Este mult mai bine că lucrurile astea s-au întâmplat acum. Pentru că noi putem suplini fără alte probleme lipsa lor din organizaţii. PDL are încă un adversar politic. Deocamdată nu-i spun inamic. Inamic ne sunt nouă şi românilor USL-iştii", a spus Blaga
VASILE BLAGA: PDL are un nou adversar politic - PMP
Nici Cezar Preda nu regretă plecările din PDL.
"Făţărnicie. Ei sunt adversarii noştri politici. Au plecat rupând din PDL, înjurând PDL. Dacă-i vor vota românii, vor mai tăia o dată. Că ei asta vor să aibă, să inaugureze. Să aibă panglici. Să taie. N-au la ce altceva să se aştepte românii de la ei. Ce legătură are Cristi Preda cu Elena Udrea când Elena Udrea l-a dat afară pe Cristi Preda", a spus Cezar Preda.
Afirmaţiile lui Cezar Preda au primit imediat replică.
"Când am comentat eu ce spune domnul Cezar Preda? Din cauza unora care n-au castigat in viata lor alegeri dar au ajuns in fruntea partidului, azi PDL pierde oameni importanti si asa va fi si in continuare", a spus Elena Udrea.
Partidul Mişcarea Populară va organiza până la jumătatea lunii martie un congres în cadrul căruia va fi aleasă conducerea formaţiunii.