MENIU

Modificările PSD-ALDE la Codurile Penale provoacă frică. Cât de ușor vor fi eliberați infractorii

Nu exagerăm când spunem că ți se face frică după ce citești modificările pe care PSD-ALDE le propune la Codurile Penale, atunci când vine vorba de eliberarea condiționată. Asta pentru că potrivit noilor propuneri, un deținut ar putea ieși din pușcărie dacă a executat jumătate din pedeapsă, dacă are o pedeapsă de până la 10 ani, iar dacă are de executat 15 ani, poate fi eliberat dacă a executat 2/3 din pedeapsă.

Propunerile făcute la articolul 100 al Codului Penal prevăd avantaje pentru toate categoriile de infractori: și cei condamnați la până 10 ani, și cei condamnați până la 15 ani, dar și cei care au peste 60 de ani:

„(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau ce puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) nu există probe din care instanţa să aprecieze că persoana condamnată nu s-ar fi îndreptat şi nu s-ar putea reintegra în societate.

Comisia specială pentru Legile Justiției a publicat pe site proiectele de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură penală, și a Codului de Procedură Civilă, care au o serie întreagă de modificări, însă nu și asupra abuzului privind abuzul în serviciu. Pe de altă parte, se propune redefinirea traficului de influență, astfel încât se pedepsește doar dacă se produce, efectiv, și se reduce termenul necesar pentru eliberarea condiționată, de la 2/3, la jumătate. Totodată, martorul poate să refuze să dea declarații nefavorabile lui, iar un denunț poate fi făcut la maxim șase luni de la comiterea faptelor. Potrivit unor informații realitatea.net, proiectele vor fi dezbătute joi, la ora 11.00, în ședința Comisiei. Toate documentele pot fi consultate aici.

Comisia Iordache a publicat proiectele de modificare a Codurilor Penale. Propuneri controversate