MENIU

Moțiunea simplă împotriva lui Oprea ar putea fi dezbătută luni. BP decide dacă intră în plen

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, marți, că dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, a fost programată pentru lunea viitoare, însă a arătat că Biroul permanent al forului este cel care va decide dacă acest text va fi dezbătut de plen.

"Eu am obligația când primesc o solicitare de moțiune simplă din partea parlamentarilor să o supun discuției Biroului permanent și să programez o dată pentru dezbaterea moțiunii, dacă ea respectă prevederile legale în vigoare. Am făcut acest lucru de astăzi. Am programat dezbaterea pentru luni, săptămâna viitoare, ora 16,00, dar în prealabil va intra în discuția Biroului permanent și Biroul permanent va decide. Nu decide președintele Senatului în această privință", a explicat Tăriceanu.

În acest context, Tăriceanu a precizat că nu se pronunță dacă textul respectă prevederile legale:

"O să vedem răspunsul Comisiei juridice".

Surse: Maşina lui Gabriel Oprea ar fi fost implicată în 1.500 de "misiuni urgente"

 

Pe de altă parte, Tăriceanu a amintit că în timp ce era premier a existat o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției de la acea dată, Monica Macovei, caz în care se cerea demiterea. Tăriceanu a precizat că, la acel moment, Curtea Constituțională a decis că nu se poate depune o moțiune simplă de demitere a unui ministru.

"Cred că trebuie să avem în vedere decizia CCR și cadrul legal constituțional în această privință", a mai punctat liderul ALDE.

 

Oprea, chemat la audieri săptămâna aceasta. Șoferul și aghiotantul au dat explicații Parchetului

 

Liberalii au depus, marți, la Senat, moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Documentul, intitulat "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în exercitarea funcției publice", este semnat de 49 de senatori liberali și neafiliați.