Mitrea îl acuză pe Dragnea de „predare” a PSD în ghearele SRI
Analistul politic Miron Mitrea se arată extrem de dezamăgit de faptul că, Liviu Dragnea a avut grijă să-și atace foștii colegi de partid imediat cum a ieșit pe porțile penitenciarului. Mitrea spune că Dragnea a tras în jos partidul și a lăsat să se înțeleagă că, atunci când era el președinte, SRI controla formațiunea.
„Sunt dezamăgit atunci când cineva care iese din închisoare, primul lucru pe care îl face își atacă foștii colegi. Liberarea condiționată nu este un drept, ci o favoare pe care ți-o face sistemul. Îți dă drumul acasă, stai liniștit. Ai condus partidul, l-ai adus unde l-ai adus, stai liniștit. Nu ai făcut tu mare PSD-ul, ci cu ajutorul lui Coldea. Nu mi-a fcăut plăcere ca și-a atacat foștii colegi. Nici mie nu mi-a plăcut de Dragnea sau Ponta. După ce tu, ca președinte, ai făcut totul ca să modific legile justiției, fără un avantaj pentru tine, e timpul să lași partidul în pace. Mă bucur că un om care a avut o condamnare discutabilă a ieșit din închisoare mai repede. Dar nu mi-a plăcut că a declarat că PSD e partidul SRI. Îmi aduc aminte că Florian Coldea a declarat că Dragnea este omul perfect, pentru că livrează orice i se cere. Sunt oameni care au ieșit pe ușa din dos, din politică, vor să reintre și nu știu dacă vor avea succes. Dragnea poate emana viitor politic poate pentru AUR sau alt partid naționalist”, conchide Mitrea.