MENIU

Mircea Geoană pregătește noul PSD: "Eu sunt alternativa la Victor Ponta"

Mircea Geoană a declarat la Realitatea TV că este nevoie de un nou PSD și a adăugat că în maximum două săptămâni va lansa un nou proiect politic, care este singurul răspuns dat oamenilor de stânga pentru ca PSD să nu devină o formă irelevantă în politică. Acesta a mai susținut că el este singura alternativă la Victor Ponta. Pe de altă parte Geoană a mai spus că noul proiect este un partener natural pentru PNL, dând de înțeles că ar putea să existe o colaborare între noua sa formațiune și PNL. 

”Acest nou PSD este singurul răspuns pe care noi oamenii de stânga putem să îl dăm astăzi pentru a evita ca vechiul PSD sa nu devină o forma irelevantă în politică. Este atât de mare nevoie. Eu care mi-am făcut datoria față de acest partid. Dragii mei colegi din PSD dacă veți accepta în continuare amâarea unei analize  obligatorii cu privire la cauzele profunde ale eșecului de la prezidențiale eu vă spun și este semnalul meu de alarmă pe care vreau să vi-l transmit ca în fiecare săptămână, pur și simplu legea gravitației în politică va exista o majrare care va face ca vechiul PSD cu actualul să meargă în Opozitie. Acest lucru poate fi modelat cu o singură condiție: să avem curajul să facem acest nou PSD și să propunem noului președinte care este deschis spre o coaliție de tip german”, a spus Geoană, la Jocuri de Putere. 

”Știți care este tema mea cea mai mare? Eu nu mai am răbdare penru soluții mediocre în țara mea. Face PNL majoritate cu cine mai apucă din PLR, la PC se schimbă conducerea și se schimbă alianțele, dar nu se rezolvă problemele României. Nu voi fi parte din acest joc  mediocru în această țară. Nu ăsta este scopul meu”, a spus Geoană. 

Fostul președinte PSD a mai susținut că în maximum două săptămâni, va lansa un proiect în care va chema oameni din multe medii și din mai multe categorii de partide care vor să fie pare din acest proiect de țară. Mai mult, Geoană a mai declarat că noul proiect va fi un partener natural al PNL. 

El a spus că „noul PSD” poate fi partenerul natural al noului PNL într-un proiect de ţară pentru următorii ani, fapt care ar putea face ca noul PSD să menţină guvernarea, în cadrul unei mari coaliţii de tip german.. „Va exista o majoritate care va face ca vechiul PSD, cu actuala conducere, să meargă în opoziţie. Şi dacă este nefrecventabil şi merge în opoziţie, va sta zece ani în opoziţie. Acest lucru poate fi modificat dacă avem curajul să facem acest nou PSD, să începem o regulă a jocului şi să propunem noului preşedinte (Klaus Iohannisn.r.), care sunt convins că e deschis, o discuţie de o mare majoritate de tip german, o coaliţie de tip german. (...) Ambiţia noastră e un mare pact naţional între noul PSD şi noul PNL. E singura şansă ca PSD să rămână la guvernare în următorii ani”, a spus Geoană.