Ministrul Muncii despre înghețarea salariilor în 2019: E fake news!
Marius Budăi (PSD), a declarat că Guvernul nu va adopta în ședința de vineri o OUG de înghețare a pensiilor și salariilor în 2019, acesta spunând că din punctul său de vedere subiectul este un „fake news”, însă nu a exclus faptul să se dea o ordonanță cu „anumite prorogări” înainte de elaborarea bugetului pe anul viitor.
„Nu este absolut nimic. Informațiile le luați de la Finanțe, da? Deci noi nu avem nicio treabă”, a declarat miercuri, pentru Șiripesurse.ro, ministrul Muncii, Marius Budăi, întrebat despre proiectul de OUG care a apărut în spațiul public și în care se prevede despre înghețarea unor pensii și salarii în 2019.
El a adăugat că ministerul Muncii nu a participat la elaborarea unei asemenea OUG. Întrebat dacă un proiect în acest sens a fost scris la Finanțe, Budăi a răspuns: „Cred că nici de acolo, cred că e un fake news”.
Ministrul Muncii a adăugat că „foarte clar” un asemenea proiect nu va intra pe agenda ședinței de Guvern de vineri dar nu exclus faptul să se dea o ordonanță cu „anumite prorogări”.
„Eu vă spun foarte clar că nu a fost și nu va fi această discuție nici în ședința de vineri, nici...că va fi o ordonanță cum a fost în fiecare an cu anumite prorogări, asta e în fiecare an înainte de elaborarea bugetului, dar noi în Ministerul Muncii nu am analizat, nu am discutat nimic vizavi de aceste lucruri”, a mai spus Budăi pentru Știripesurse.ro