Ministrul Finanţelor le cere deputaţilor să aprobe REDUCEREA CAS
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, le-a cerut, marţi, deputaţilor să voteze legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, arătând că această măsură este “curajoasă şi pro-business” şi că sunt resurse pentru compensarea acesteia atât pentru anul 2014, cât şi pentru anii viitori.
“Există spaţiu suficient pentru a aplica această măsură şi pentru anul 2014”, a spus ministrul Finanţelor în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator.
Menţionând că legea privind reducerea CAS a primit votul senatorilor, Petrescu şi-a exprimat convingerea că va fi susţinută şi de deputaţi.
“Am avut un parcurs lung şi greoi cu această lege, am întâmpinat şi piedici, şi critici, dar ştiu că am avut şi multă susţinere şi suport pentru o lege al cărei scop este să ajute întreprinzătorii, angajatorii, cât şi angajaţii”, a adăugat Petrescu, potrivit mediafax.ro.