MENIU

Ministrul Finanţelor avertizează protestatarii: Înainte să ieşiţi în stradă citiţi ordonanţa!

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat miercuri că protestatarii care contestă măsurile fiscale ar trebui să citească noua ordonanţă cu mai multă atenţie înainte de a ieşi în stradă.

„Pentru a justifica necesitatea transferului CAS de la angajator la angajat, vă spun că sunt 157.798 de angajatori care nu au plătit CAS pentru angajaţii lor, deşi le-au fost reţinuţi banii din salarii. Este vorba despre două milioane de angajaţi. Ordonanţa aceasta este completată cu prevederea că angajatorii care reţin la sursă banii de contribuţii şi refuză plata acestora mai departe către bugetul de stat vor avea dosare penale”, a precizat ministrul Finanţelor.

Ionuţ Mişa, le transmite, astfel, un mesaj celor care contestă în stradă ordonanţa.

„Îi rog pe români ca, înainte de a ieşi în stradă, să citească atent această ordonanţă şi să gândească singuri dacă protestează pentru interesul propriu sau pentru interesul unor companii care până azi au evitat plata taxelor şi impozitelor”, a mai spus oficialul.

Ionuţ Mişa are un mesaj şi către reprezentanţii companiilor multinaţionale, care în ultima perioadă s-au arătat deranjaţi de pachetul propus de guvern.

„Le spun companiilor multinaţionale, că România este o ţară cu un climat foarte bun pentru afaceri, cu o fiscalitate dintre cele mai reduse din Europa, iar celor care nu achită şi încearcă să evite plata taxelor le transmit că vor trebui să respecte România şi pe români plătindu-şi obligaţiile” a spus ministrul.