MENIU

Ministrul delegat pentru Energie nu e de acord să se acorde bonusuri şefilor unor companii de stat

Ministrul delegat pentru Energie nu e de acord să se acorde bonusuri şefilor unor companii de stat

Departamentul pentru Energie nu este de acord cu mărirea indemnizaţiilor membrilor AGA Hidroelectrica, pentru că ar fi "imoral", şi nici cu acordarea de bonusuri conducerilor companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica, ai căror şefi au venituri "suficiente pentru momentul actual".

"În ceea ce priveşte intenţia conducerii Hidroelectrica de a majora de peste 100 de ori indemnizaţiile pentru membrii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 30 iulie 2014, reprezentanţii Departamentului pentru Energie vor vota împotrivă. Mi se pare imoral ca la o societate în insolvenţă, care face concedieri pentru eficientizare, să vorbim despre creşterea indemnizaţiilor membrilor AGA. Nu voi fi de acord niciodată cu o astfel de măsură pentru o societate aflată în insolvenţă, aşa cum este Hidroelectrica", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un comunicat, potrivit mediafax.ro.

Nicolescu spune că nu este de acord nici cu acordarea conducerilor Romgaz şi Nuclearelectrica de bonusuri în funcţie de evoluţia la bursă a acţiunilor.

Romgaz şi Nuclearelectrica au programate pentru finalul lunii iulie AGA în care va fi supuse aprobării acţionarilor introducerea unor remuneraţii variabile pentru Consiliile de Administraţie şi conducerile executive ale celor două companii în funcţie de evoluţia acţiunilor la bursă.

Mai multe articole despre:
energie ministru bonusuri companii de stat