Ministrul Bode avertizează: "Cu toți cei care mă vor acuza de acum înainte că am secretizat teza de doctorat mă voi întâlni în instanță"
Lucian Bode a declarat că îi va da în judecată de acum încolo pe toți cei care vor spune că și-a secretizat teza de doctorat, din cauză că lucrarea este publică, la două biblioteci din țară, iar cei care spun asta ”își bat joc” de munca lui: ”E publică, la Biblioteca Universitară din Cluj și Biblioteca Națională”, a spus ministrul de Interne, scrie umpmv.eu, site-ul Uniunii Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazul", al cărei președinte este liderul UNPR, Gabriel Oprea.
”În 2018 mi-am susținut teza de doctorat. În 2018 am adeverința de la Biblioteca Universitară Lucian Blaga, prin care se adeverește că am predat un exemplar din lucrare. Este documentul piesă la dosarul trimis la Ministerul Educației. În urmă cu 2 ani, jurnaliști interesați de lucrarea mea au spus că teza poate fi consultată de oricine, fiind vorba de o lucrare publică. Teza este accesibilă la Biblioteca Universitară Lucian Blaga, cât și la Biblioteca Națională. Toți cei care mă vor acuza de acum înainte că am secretizat teza de doctorat mă voi întâlni în instanță pentru că prea mult și-au bătut joc. Au citit-o de nu mai are coperți”, a declarat ministrul de Interne, la un post TV, scrie umpmv.eu.