Ministrul Agriculturii, implicat într-un accident rutier, în Slobozia. A fost rănit uşor
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, şi omologul său din Kuweit, All Saleh Al Omair, au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc joi, pe DN 21, la ieşirea din municipiul Slobozia, spre Brăila. În accident a fost rănită şi o a treia persoană, toţi trei fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Slobozia, potrivit unor surse din Poliţie.
UPDATE. Declaraţia ministrului Agiculturii
"Am avut un accident cu mașina, în care eram împreună cu ministrul kuweitian. Eram în coloana oficială și a percutat o altă mașină...n-a apucat să se dea la o parte. Nu suntem grav răniți. Eram pe autostradă, mergeam către Brăila și s-a întâmplat după Slobozia. A venit SMURD-ul și ne-a luat de la locul accidentului și acum suntem la spitalul din Slobozia. Trebuie să ne controleze pentru că asta este procedura. Suntem loviți la nas și eu și ministrul kuweitian, dar suntem bine", a declarat, joi, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Întrebat cine se face vinovat de acest accident, șeful MADR a răspuns :"Nu știu, îmi este greu să spun eu cine este vinovat".
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, la ieşirea din municipiul Slobozia spre Brăila.
"Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, se deplasa într-o vizită oficială alături de omologul său din Kuweit, Ali Saleh Al Omair, în judeţul Ialomiţa, când maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Starea celor doi oficiali este stabilă, amândoi sunt conştienţi. Miniştrii au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viaţa lor nu este pusă în pericol. Translatorul delegaţiei a suferit un traumatism de stern uşor, de asemenea este în afara oricărui pericol”, se arată într-o informare de presă a Ministerului Sănătăţii.
În urma accidentului, Achim Irimescu, omologul său kuweitian, All Saleh Al Omair, şi o a treia persoană au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Urgenţă din Slobozia, au mai precizat aceleaşi surse. Potrivit acestora, cea de a treia persoană rănită este traducătoarea delegaţiei
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că poliţiştii nu au stabilit modul în care s-a produs accidentul şi nici cauzele acestuia. O echipă complexă din cadrul IPJ Ialomiţa, aflându-se la faţa locului pentru cercetări.
O delegaţie din Kuweit condusă de ministrul Lucrărilor Publice, Agriculturii şi Relaţiilor cu Parlamentul,Ali Saleh Al Omair se află în vizită oficială în România în perioada 23-27 august. La momentul producerii accidentului, cei doi oficiali mergeau la Buzău, unde ar fi urmat să viziteze o fabrică procesatoare de fructe şi legume.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Achim Irimescu şi omologul său din Kuweit, care se află în vizită în România, au traumatisme cranio-cerebrale minore, iar viața lor nu este pusă în pericol.