MENIU

Ministrul Agriculturii anunță că negocierile cu fermierii s-au încheiat: Ce vor să mai ceară în plus, le urez multă sănătate și la mulți ani!

Florin Barbu susține că cei care continuă protestele nu sunt reprezentativi

Ministrul Agriculturii a anunțat că negocierile cu fermierii s-au încheiat, prin semnarea unui protocol, iar de acum înainte nu va mai există nicio discuție cu protestatarii. Florin Barbu a precizat că cei cu care a ajuns la un acord sunt reprezentativi pentru domeniul, în timp ce aceia care îndeamnă la continuarea protestelor nu ar fi, de fapt, fermieri.

„Nu sunt fermieri ai României, sunt protestatari. Nu sunt fermieri. Vreau să fac un apel asupra ministerului pentru că în anul 2024 agricultura din România să fie una performantă. Transmiteți-le direct de la MADR către cei care sunt la afumați că ministrul nu ii mai consideră fermieri, ci îi consideră protestatari”, a afirmat, marți, ministrul Agriculturii.

Florin Barbu a mai explicat că a stat de vorbă cu toate părțile implicate, inclusiv protestatarii din zona șoselei de centură a Capitalei, iar din punctul său de vedere negocierile s-au încheiat.

 

„Am încheiat un proces verbal și am bătut palma cu acești oameni. Mă voi ține de cuvânt cu acest proces verbal. Ce vor să mai ceară în plus din partea Ministerului Agriculturii le urez multă sănătate și la mulți ani. Nu mai există negocieri cu ministerul”, precizează Barbu.