Ministrul Agriculturii, anunţ despre ordinele de plată pentru fermieri. Când se achită
Avansul din plata unică pe suprafață aferentă anului 2015 se achită începând de luni, iar până în prezent au fost emise ordine de plată pentru 120.000 de fermieri, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
"Vestea bună este că peste 120.000 de fermieri au fost introduși deja la plată pentru avansul pe SAPS 2015 (plata unică pe suprafață n.r.).
Este vorba de un avans de până în 70%, în jur de 53 de euro pe hectar. Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) m-au asigurat că în circa trei zile se pot plăti toate avansurile, adică se pot transfera banii pentru mai mult de 700.000 de fermieri, dintr-un total de peste 900.000", a spus Irimescu. Acesta a precizat că există în buget suma necesară pentru plata avansului pe suprafață, adică în jur de 400 de milioane de euro. "Suma totală pentru avansuri prevăzută în buget este de circa 1,6 miliarde de lei, adică în jur de 400 de milioane de euro, bani care se vor transfera către fermieri", a adăugat șeful MADR.
În aceste condiții, fermierii vor primi un avans de până în 70%, respectiv 53,4198 euro pe hectar, din cuantumul stabilit pentru anul 2015 de 77,42 de euro. Banii vor fi plăți în lei la cursul stabilit de Banca Centrală Europeană la 30 septembrie 2015 (4,4176 lei/euro), ceea ce înseamnă aproximativ 235,9 lei/hectar. Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 — 2020 și a adus schimbări majore impuse de legislația comunitară pentru toate statele membre. Legislația aplicabilă a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât și din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate.