MENIU

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Mondiale

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, împreună cu secretarul de stat Bogdan Despescu și cu persoane din conducerea IGSU, IGPR și  IGJR au avut o întâlnire de lucru cu Anna Akhalkatsi, manager de țară în cadrul Băncii Mondiale și cu mai mulți reprezentanți ai instituției financiare, scrie umpmv.eu, site-ul Uniunii Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazul", al cărei președinte este Gabriel Oprea.

Obiectivul întâlnirii a vizat analiza stadiului împrumuturilor acordate  structurilor Ministerului Afacerilor Interne de către instituția internațională în vederea realizării politicilor de dezvoltare privind managementul riscurilor de dezastre la IGSU, IGPR și IGJR.

În cadrul discuțiilor, ambele părți au apreciat buna colaborare dintre Banca Mondială și Ministerul Afacerilor Interne, precum și importanța extinderii pe viitor a acestor forme de colaborare.

Cătălin Predoiu a mulțumit reprezentanților Băncii Mondiale pentru deschiderea arătată, a subliniat importanța strategică a proiectelor și a accentuat dorința continuării și optimizării  acestora, având în atenție, în funcție și de progresul proiectelor aflate în derulare, dezvoltarea de noi proiecte comune.

MAI, cu sprijinul Ministerului Finanţelor, implementează 3 proiecte finanțate integral de către Banca Mondială prin intermediul unui împrumut garantat de Guvernul României în valoare de 232 de milioane de euro. Obiectivul principal vizează creșterea rezilienței la dezastre a infrastructurii din administrarea structurilor aflate în subordine și este structurat astfel:

142 milioane de euro pentru IGSU;
50 milioane de euro pentru IGPR;
40 milioane de euro pentru IGJR.

Proiectele au o contribuție semnificativă în eforturile instituționale de consolidare a infrastructurii și a pregătirii pentru situații critice de urgență, prin îmbunătățirea siguranței și rezilienţei clădirilor critice dedicate răspunsului la dezastre și în situații de urgență și pentru îmbunătățirea capacității IGSU, IGPR și IGJR de a răspunde prompt și eficient în asemenea situații.

Cu prilejul întâlniri, delegația Băncii Mondiale a prezentat conducerii MAI concluziile misiunii de evaluare, stadiul de implementare, precum și măsurile imediate și pe termen lung propuse a fi luate pentru asigurarea continuității programului.

Măsurile propuse sunt și de natură a accelera creșterea nivelului angajamentelor și al plăților în cadrul proiectelor și pot asigura premisele, în caz de nevoie, pentru o eventuală solicitare de extensie a acestora.

Mai multe articole despre:
banca mondiala catalin predoiu