MENIU

Mihnea Motoc anunţă: România a început negocieri cu SUA, pentru avioane F 16

Ministrul Apararii, Mihnea Motoc, a anuntat miercuri, la sedinta de bilant pe 2016, ca ministerul a trimis o scrisoare de intentie guvernului american in vederea achizitionarii unei escadrile de avioane de lupta F-16, in conditiile in care aliatii europeni nu sunt dispusi sa vanda avioanele pe care le au, la standardele cerute de partea romana, transmite News.ro, citat de Hotnews.

"O vreme, asigurarea spatiului aerian se va realiza in paralel cu aparatele F-16 si Mig21 Lancer, dar va trebui sa continuam achizitionarea de aparate F-16. Inca de la inceputul anului am lansat o scrisoare circulara tuturor aliatilor europeni care au in dotare aparate F-16, avioane care ar trebui sa raspunda unor asteptari ale noastre. Din motive care tin de evolutia mediului general de securitate, niciunul dintre acesti aliati nu poate, la ora la care vorbim, sa puna la dispozitie o escadrila de F-16", a spus Mihnea Motoc.

Ministrul Apararii a explicat ca, in aceste conditii, partea romana s-a orientat spre discutii directe cu guvernul producatorului avioanelor F-16.