Mihai Tudose: România este un stat modern, dar mai avem multe de făcut ca să atingem normalitatea
Premierul Mihai Tudose a susținut, într-un interviu acordat lui Octavian Hoandră la Realitatea TV, că cea mai mare provocare pe care o are din postura de prim-ministru este să instaureze normalitatea.
Tudose a vorbit și despre pasiunea sa cea mai mare, cititul, despre care susține că i-a fost insuflată din familie: "M-am născut într-o casă cu mii de volume. Asta era una dintre puținele bucurii pe care ți le puteai permite în acea vreme. Am rămas cu această pasiune, aproape la viciu".
Întrebat despre cea mai mare provocare a sa de când a preluat șefia Guvernului, Mihai Tudose a explicat că unul dintre lipsurile majore ale României este normalitatea.
"A fi prim-ministru nu schimbă cu nimic nici metabolismul, îți vin pantofii la fel de bine, costumul la fel. Eu cred că cea mai mare provocare în această funcție este să rămâi normal și să încerci să instaurezi normalitatea. Pentru că e un lucru care ne lipsește. Încercăm să fim normali, să ne comporăm normal, să reacționăm normal la ce se întâmplă. Așa am început și noua viață de prim-ministru, făcând lumină asupra problemelor cotidiene, fiindcă doar fiind sinceri cu noi, știm despre ce vorbim, la ce ne raportăm, căutăm soluții. Asta e provocarea. Cum mă raportez la ceilalți, la fel ca înainte. Plec de la premiza că fiecare om pe care îl întâlnești în viață este un câștig, având ceva bun de învățat", a declarat premierul.
Acesta a subliniat faptul că politicienii de astăzi trebuie să ia exemplul celor din urmă cu 100 de ani, care după Bătălia de la Mărășești s-au unit pentru binele României.
"Duminica trecută, la Focșani, a fost un eveniment extraordinar - Centenarul Bătăliei de la Mărășești. Acolo au fost generali de excepție, intelectuali care au luptat și o armată de țărani care au venit în cămăși albe. Au murit acolo, au murit pentru țară. Dar au îngropat odată cu ei și speranțele celor care au crezut că poate să facă ce doresc cu România. Poate ar trebui să învățăm că în anul care a urmat Bătăliei de la Mărășești, toate forțele politice pe acel mesaj de sânge al generației de atunci și-au dat mâna și au făcut România mare, într-un context internațional favorabil. Dar și acum avem un context internațional favorabil, cu o poziție geostrategică a României care poate fi folosită în bine. În acești 100 de ani am evoluat foarte mult, România este un stat modern, consolidat, dar mai avem multe de făcut pentru a atinge acea normalitate de care spuneam", a punctat Mihai Tudose.
Potrivit acestuia, în ultimii ani, în epoca postdecembristă, singurul moment de uniune națională pe un proiect a fost declarația de la Snagov, când s-a stabilit că ne trebuie NATO și Uniunea Europeană și toate forțele politice merg în acea direcție. Și apoi cealaltă a fost nu despre direcție, ci despre viteza cu care mergem în acea direcție.
"Avem o strategie în programul de guvernare vreo 2-3 ani, este un bun început, dar nu este suficient. Asta este strategia partidului de guvernământ pe mandatul respectiv. Ar trebui ca pe baza acestei strategii să avem o strategie pe termen mediu și, de ce nu, pe termen lung. Noi nu începem să vedem ce trebuie să facem cu România peste 25 - 30 de ani. Jucăm în alb și sperăm să avem noroc. Nu merge cu norocul aici", a continuat prim-ministrul.
Mihai Tudose a vorbit și despre copilăria sa, perioadă din viața sa despre care își amintește cu plăcere: "Am fost întrebat de multe ori despre personaje favorite, idoli. Nu vreau să trăiesc viața nimănui, vreau să trăiesc viața mea. Toată copilăria și toată adolescența în Brăila e un tot. Era o viață sinceră, nu exista nuanțe. Era vorba despre loialitate, lecții învățate de mic. Toată zona, poate pare ciudat, în acel port, cu acea zonă, cu fauna, noi nu încuiam ușa la casă. Era altă lume. Și Brăila are și acum un specific, arată din ce în ce mai bine".
Referitor la fostul președinte al României Ion Iliescu, premierul susține că a fost "un om extraordinar pentru timpul acela", chiar dacă nu a fost perfect.
"Am fost contemporan cu toți. Foarte multe de învățat de la el. A fost un om extraordinar pentru timpul acela, un om echilibrat, corect, respectat. Poate nu a fost perfect, dar pentru acele timpuri, cu acea mentalitate, nu știu dacă România suporta un șoc atunci. Am avut de învățat de la el pe anumite zone extraordinar de mult. Dau un alt exemplu, un om despre care s-a vorbit de multe ori fals, domnul Liviu Gherman. Un om care a purtat o etichetă de dreaptă cât a fost ambasadorul României la Paris, era un om capabil să facă pentru România niște lucruri care nu prea le ieșeau altor misiuni diplomatice. Făcea lucrurile cu modestie și cu bun simț", a declarat Tudose.
În cadrul interviului s-au abordat și teme cotidiene, care creează dezbateri aprinse, precum creșterea accizei la combustibil. Prim-ministrul a susținut că aceasta este o măsură necesară, întrucât prețul la pompă nu a scăzut chiar dacă acciza a fost scoasă: "De o zi, două, toată lumea este înnebunită că ia foc pompa de benzină. Încercăm să punem lucrurile la loc. Când am scos acciza, prețul la pompă n-a scăzut. Încercăm să o punem la loc. Dacă crește prețul la pompă, o să avem altă discuție cu companiile distribuitoare și producătoare. Nu se poate! Noi am scos acciza nu ca să le facem lor profit, ci ca să ducem prețul mai jos. N-a funcționat, o punem la loc. Am scos taxa de stâlp, de care plângea toată lumea. Ați văzut că s-a ieftin ceva? Nu! Păi nu-ți vine să o pui la loc?".