MENIU

Mihai Tudose, prima reacţie după ce l-a demis pe şeful ANAF. Care au fost motivele

Premierul Mihai Tudose a vorbit în direct, în exclusivitate la Realitatea Tv, în cadrul emisiunii "Talk News", despre motivele pentru care a ales să îl demită pe Bogdan Stan de la şefia ANAF. Acesta a anunţat că i-a dat lui Stan un termen de două săptămâni pentru a veni cu strategie şi măsuri pentru o colectare mai bună, dar rezultatele date nu au fost chiar cele pe care le aştepta, întrucât "lucrurile nu au fost duse până unde puteau fi duse".

”În ultimele două săptămâni am aşteptat de la fosta conducere a ANAF nişte măsuri care să dea un nou impuls unui anumit tip de disciplină financiar-fiscală, pe care eu am cerut-o din prima zi de mandat. Am spus că îmi doresc să reprezint un stat puternic, prietenos cu cetăţenii oneşti. Am cerut de la ANAF o strategie pentru o colectare bună, nu o strategie tip western, să mai vedem mascaţi alergând după bătrânele cu pătrunjel prin piaţă şi nici apăsând foarte tare cu bocancul tocmai pe cei cinstiţi, din dorinţa de a mai stroarce ceva de la ei. Nu a fost o conducere rea, dar nu a fost o conducere care să ducă lucrurile până acolo unde puteau fi duse", a spus Tudose. 

Care ar fi fost motivele pentru care a fost demis Bogdan Stan

Prim-ministrul a mai spus că a dorit o strategie coerentă în vămi, pentru a stopa contrabanda cu de toate:

"Vrem să ne ocupăm de marea evaziune cu de toate, de contrabandă. Am dat un termen de două saptămâni, nu a fost o conducere rea, dar nu a fost o conducere care să ducă lucrurile până unde puteau fi duse".Tudose a precizat că apoi s-a consultat cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, şi a decis să o numească pe Mirela Călugăreanu în fruntea ANAF.

"Am vorbit apoi cu ministrul Ionuţ Mişa, mi-a prezentat mai multe propuneri pentru şefia ANAF. Împreună ne-am consultat. Am vorbit cu fiecare dintre persoanele respective. Da, am ales o doamnă despre care am avut aceleaşi referinţe - foarte respectată şi foarte hotărâtă, o doamnă care îşi dă seama că îşi joacă cartea vieţii profesionale prin această numire. Ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi”, a declarat Mihai Tudose.

Noua șefă a Fiscului a anunțat care sunt prioritățile ANAF pentru acest an

Premierul a mai spus că noul şef ANAF nu are culoare politică. Reamintim că Mihai Tudose a decis, marți, eliberarea din funcție a președintelui ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial. Printr-o altă decizie a premierului, Mirela Călugăreanu a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Şeful ANAF, demis de premierul Tudose. Cine i-a luat locul lui Bogdan Stan

Acesta a subliniat că acei contribuabili care sunt cinstiți vor fi respectați și ajutați în continuare, dar trebuie găsite noi mijloace pentru a contracara fenomenul evaziunii fiscale.

"Pe cei cinstiți îi respectăm și îi ajutăm în continuare, îi vom trata corect, dar ceea ce se întâmplă acum pe acest domeniu de fiscalitate, de evitare și diminuare nejustificată a bazei de impozitare, vom căuta și noi mijloace, tot legale de a contracara acest fenomen. Fiindcă domniile lor beneficiază de acest mediu economic stabil din România, fac profit, dar înțeleg să-l plătească în altă parte, știu eu, în paradisuri fiscale. Este un meci care pe care, dar (...) vom încerca să găsim mijloacele necesare pentru a fi corecți, până la urmă, unii cu alții", a mai spus Tudose.

Ponta, ironic după ce Bogdan Stan a fost demis: Încep să cred că Tudose chiar va conduce el Guvernul