MENIU

Mihai Tudose, despre proteste: „Printre revendicări sunt și șopârle”

Mihai Tudose / Foto: Inquam Photos

Europarlamentarul PSD spune că protestele transportatorilor și fermierilor sunt îndreptățite, deși, printre revendicări sunt și „șopârle”. Mihai Tudose consideră că în cel mult două săptămâni „lucrurile se vor calma”. 

Lucrurile nu au mers foarte bine în ultimii ani, din punct de vedere al veniturile, al nivelului de trai, pentru că ne-au lovit consecutiv câteva crize mari. (...) S-a acumulat niște presiuni pe populație. La fel de adevărat este că sindicaliștii știu că noi, PSD, mereu am fost deschiși la acest tip de negocieri și au venit la Guvern să-și strige păsurile. Eu am văzut lista cu cele 76 de revendicări ale agricultorilor. Unele dintre ele întemeiate, altele nu chiar. Noi vorbim acum de cele întemeiate, nu „șopârle” băgate acolo care nu au nicio legătură cu realitatea. Din ce am vorbit cu primul ministru, din ce știu de la colegii mei din Guvern, lucrurile sunt pe cale de a fi încheiate. Și în ședința (n.red de Guvern) s-au luat niște decizii și eu cred că într-o săptămână, două lucrurile se potolesc”, a spus Mihai Tudose.