Mihai Tudose a mers în inspecţie la mall, la noul sediu pentru eliberarea Paşapoartelor
Premierul Mihai Tudose a mers în inspecţie la mall, la noul sediu de eliberare a Paşapoartelor.
Potrivit primelor informaţii, premierul s-a declarat mulţumit de noua organizare de la sediul din mall.
"Îl felicit pe domnul prefect şi ministerul de Interne pentru această realizare. Poate se putea şi mai repede. Jos nu am fost, am văzut doar aicea. Este un spaţiu modern, un lucru foarte bun, iar dacă oamenii aşteaptă 20 de minute, un sfert de oră, jumătate de oră, au unde servi o cafea, temperatura, ambientul este în regulă, nu stau în soare. În sfârşit un semn de civilizaţie", a declarat Mihai Tudose, după controlul efectua luni dimineaţă la noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din Plaza România.
Un nou sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple București este operațional începând din 21 august, la etajul 2 al unui centru comercial din București, pe Bulevardul Timișoara, numărul 26, Sector 6, a informat Ministerul Afacerilor Interne.
Sursa citată precizează că punctele de lucru ale Serviciului situate în strada Ion Țuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinței, numărul 1, Sector 4 și strada Virtuții, numărul 1-3, sector 6, își încetează activitatea odată cu operaționalizarea noului sediu.
"La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, programul de lucru a fost prelungit pentru luna august, astfel că activitatea cu publicul se va desfășura în fiecare zi lucrătoare de la ora 8.30 până la ora 18.30. Programul normal pentru depunerea documentelor și ridicarea pașapoartelor este între orele 8.30 și 16.30 în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, respectiv 8.30 — 18.30 pentru ziua de marți", adaugă sursa amintită.
În comunicat se arată că taxele pentru eliberarea pașapoartelor pot fi achitate la ghișeul de Trezorerie deschis la nivelul 1 al centrului comercial, precum și la unitățile bancare existente la același nivel, prin transfer bancar. Rămân valabile și celelalte modalități de plată: on-line — prin serviciile puse la dispoziție de unitățile bancare și prin mandat poștal la oficiile poștale.