MENIU

Mihai Rusu, jurnalist la Munchen: ”Iohannis are un nume bun în Germania. E susținut de Merkel”

Președintele României, Klaus Iohannis, ”are un nume bun” în Germania, în pofida articolului din ”Der Spiegel” în care a fost criticat, asta și deoarece este susținut de Angela Merkel și de președintele Germaniei, a declarat un jurnalist român de la Munchen, Mihai Rusu, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV.

”Redactorul articolului din 'Der Spiegel' pleacă de la lista președintelui din campania electorală. Vorbește, apoi, de scăpări, de atitudinea în scandalul 'Dan Voiculescu' și continuă cu retragere ordinului lui Tokes. Cazul Tokes este tratat, totuși, obiectiv. Redactorul german spune că atât Tkes, cât și grupul etnic maghiar au o atitudine cu totul și cu totul neromânească”, a explicat jurnalistul.

Der Spiegel l-a catalogat pe Iohannis ca fiind "diletant", adăugând că, până acum, politicile sale par a fi "un dezastru".

"Klaus Iohannis, preşedintele de etnie germană al României, şi-a început mandatul cu mari promisiuni de reformă, dar Administraţia sa este un dezastru. Acum, i-a abandonat şi pe eroii Revoluţiei din 1989", comentează Keno Verseck, editorialist al publicaţiei Der Spiegel, într-un material intitulat "Preşedintele României Klaus Iohannis: diletantul".

Editorialistul ”Der Spiegel” denunță, totodată, decizia preşedintelui Klaus Iohannis de retragere a distincţiei "Ordinul Steaua României" lui Laszlo Tokes, "scânteia" care a declanşat Revoluţia anticomunistă din 1989, ce a condus la înlăturarea regimului Nicolae Ceauşescu.

Mai multe articole despre:
Tokes Der Spiegel iohannis