Mihai Fifor, prima reacție cu privire la preluarea șefiei Ministerului Transporturilor
Senatorul PSD Mihai Fifor a declarat luni că nu a avut "o discuţie oficială" referitoare la preluarea portofoliului Transporturilor, dar că o astfel de propunere "ar fi onorantă pentru orice membru al Parlamentului şi al partidului", scrie Mediafax.
"O astfel de propunere este onorantă pentru orice membru al Parlamentului, pentru orice membru al partidului nostru. Este un lucru pe care, probabil, ficare politician şi l-ar dori în carieră. Acum, deocamdată, discută pur speculativ, de aceea am avut şi rugămintea să vedem cum evoluează lucrurile şi după aceea o să acem o discuţie", a declarat Fifor.
Senatorul a precizat că ultima sa discuţie cu premierul Ponta a fost la momentul moţiunii de cenzură, "pe un subiect diferit" de o eventuală propunere pentru preluarea acestui minister. Totuşi, senatorul a explicat că experienţa sa "destul de bogată în administraţie" îl recomandă pentru postul de ministru al Transporturilor.
"Eu cred că am o experienţă destul de bogată în administraţie, fie că discutăm de administraţia locală, fie că discutăm de administraţie centrală, sunt un om care a lucrat în zona guvernamentală, dar haideţi să facem o discuţie aplicată când avem un motiv să o facem", a spus Fifor.