MESAJUL lui Traian Băsescu de "Adormirea Maicii Domnului" şi Ziua Marinei
Preşedintele Traian Băsescu a adresat, vineri, un mesaj cu prilejul sărbătorii "Adormirea Maicii Domnului" şi Zilei Marinei Române, transmiţând urări de "La mulţi ani!" şi "Bun cart înainte!".
"Ziua de 15 august este o zi cu dublă semnificaţie pentru poporul român, prăznuim «Adormirea Maicii Domnului» şi, în acelaşi timp, serbăm Ziua Marinei Române. În primul rând, le transmit tuturor românilor care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică gândurile mele bune însoţite de cele mai calde urări de sănătate şi împliniri alături de cei dragi!", se arată în mesajul şefului statului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului precizează că, tot astăzi, comunitatea navală românească - marinari militari şi civili deopotrivă, constructori navali şi lucrători portuari - sărbătoreşte Ziua Marinei Române.
"În semn de preţuire şi respect pentru înaintaşi, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar şi comemorativ, să aducem un pios omagiu tuturor celor care şi-au dedicat viaţa acestei profesii şi care s-au jertfit pentru gloria pavilionului tricolor", subliniază preşedintele.
"Cu prilejul Zilei Marinei Române, doresc, totodată, să le transmit tuturor celor care profesează în domeniile cu specific naval sau sunt alături de aceştia, familiilor lor, multă sănătate, bucurii şi realizări în activitatea viitoare. Protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoţească şi să vă ocrotească, oriunde veţi fi! La mulţi ani şi bun cart înainte!", se mai arată în mesajul şefului statului.