Scandalul protocoalelor secrete. Dragnea cere sesizarea Inspecţiei Judiciare şi a Parchetului
Liviu Dragnea a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj privind protocolul încheiat între Parchetul General și SRI, în decembrie 2016 şi făcut public de Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat la opt ani de executare cu închisoare în primă instanţă. "Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General", scrie şeful PSD.
Protocolul secret prevede cooperarea între cele două instituţii „pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”. El a fost semnat de Augustin Lazăr şi Eduard Helvig pe 7 decembrie 2016. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că protocolul a fost denunţat, el neproducând efecte.
El susţine că documentul, precum şi o dovadă a denunţării lui, se află la Comisia de control a SRI. Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control SRI, l-a contrazis pe purtătorul de cuvânt al SRI. Acesta a declarat pentru Adevărul că din câte ştie protocolul secret prezentat de Vâlcov nu se află în Parlament, dar va verifica acest lucru.
"Am fost asigurați că protocoalele de cooperare ilegală între instituțiile din Justiție și Serviciul Român de Informații au încetat să existe. Ele ar fi trebuit să nu mai existe fiindcă legea cere acest lucru, fiindcă CCR a găsit neconstituțional amestecul ofițerilor din servicii în cercetarea penală. Și SRI, și Parchetul General au afirmat răspicat, prin șefii lor sau prin comunicate oficiale, că nu mai există protocoale", a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.
Detalii în scandalul protocoalelor încheiate de Parchetul General
"Aseară, însă, am văzut cu toții că nu e așa. Alte protocoale au fost semnate între SRI și Parchetul General. Presa a dezvăluit documentele, iar SRI, încolțit de evidența lor, le-a recunoscut.
Avem de-a face cu două documente, ambele datate decembrie 2016, la nouă luni după ce CCR stabilise neconstituționalitatea lor. Ambele semnate de Eduard Hellvig și Augustin Lazăr.
Unul, care se cheamă "Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii" prevede, în mare, cam aceleași formule de colaborare între ofițeri și procurori în cadrul activității penale. Sunt aceleași portițe și formulări prin care ofițerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală. Acest protocol îl abrogă pe cel semnat în 2009 de George Maior și Codruța Koveși. Acest protocol a fost ținut secret. Atunci când presa a întrebat, în repetate rânduri, dacă mai există protocoale, l-am putut auzi, de exemplu, pe șeful Parchetului General, Augustin Lazăr, negând cu fermitate.
Cu această ocazie a mai apărut un protocol, al doilea, postat în grabă pe site-ul Ministerului Public. Autorii au avut grijă să scrie mare, pe fiecare pagină, "nesecret". E un protocol semnat de domnii Hellvig și Lazăr "pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor". Are aceeași dată ca și primul, adică 7 și 8 decembrie 2016, cu patru zile înainte de alegerile parlamentare.
Acest al doilea protocol, despre care, deși "nesecret", nu a știut nimeni nimic, pare un efort de ultimă oră al semnatarilor de a acoperi existența primului protocol. Postarea lui pe pagina Ministerului Public e foarte recentă, ca dovadă că, dacă-l căutați, îl găsiți foarte greu. Google n-a avut timp destul să-l indexeze.
Chiar dacă se pretinde un document tehnic, acest al doilea protocol a fost făcut fără știrea publicului. Pare fabricat în ultima clipă, în momentul în care presa a început, cu zile în urmă, să-l verifice pe primul.
Ne confruntăm cu o situație gravă de neconstituționalitate, de minciună publică. Instituții și șefi ale unor instituții implicate în justiție și în siguranța națională au mințit prin omisiune, ca să acopere săvârșirea unei fapte neconstituționale.
Ca președinte al Camerei Deputaților cer Comisiei de Supraveghere a SRI să demareze de urgență o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvârșite de SRI și să scoată la lumină toate amănuntele acestei povești.
Cred că, la rândul ei, Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General.
E inacceptabil ca o țară întreagă să fie mințită în acest fel iresponsabil și lipsit de rușine", mai transmite Dragnea.