Merkel l-a sunat pe Iohannis. Cancelarul, îngrijorat de demersuri împotriva luptei anticorupție
Președintele României, Klaus Iohannis, a discutat telefonic cu cancelarul german Angela Merkel, la inițiativa acesteia, printre temele abordate numărându-se și continuarea luptei anticorupție din țara noastră. Merkel s-a arătat îngrijorată că anumite demersuri inițiate în această perioadă ar putea să afecteze combaterea corupției în România, a precizat Iohannis.
"Klaus Iohannis și Angela Merkel au evocat stadiul excelent al relaţiei speciale, de natură strategică, pe care România şi Germania îl împărtăşesc şi au discutat despre consolidarea şi aprofundarea dialogului politic bilateral, cât și despre intensificarea coordonării pe teme europene", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Președintele României a arătat că ţara noastră rămâne, la nivel regional, un partener de încredere, unul dintre cei mai importanţi piloni de stabilitate. În contextul crizelor complexe la nivel internaţional, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o dinamizare reală, atât în cadrul UE, cât şi în cadrul NATO, această tendinţă trebuind continuată şi pe viitor.
"Iohannis a transmis partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupţie în România, în scopul construcţiei unei democraţii mature şi solide. Președintele României a evidenţiat natura complexă a acestui proces şi a menţionat şi concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei", se mai precizează în comunicat.
La rândul său, Cancelarul german a exprimat întreaga susţinere pentru continuarea luptei anticorupţie în România şi s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen.
Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Angela Merkel au discutat, de asemenea, despre cele mai importante teme actuale de pe agenda europeană, cât şi despre viitorul Uniunii Europene, în special în pregătirea summitului informal al UE din Malta (3 februarie a.c.) şi al summitului aniversar de la Roma (24-25 martie a.c.), pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
De asemenea, cei doi au convenit intensificarea cooperării între România şi Germania pe problematica europeană, inclusiv în contextul procesului de reflecţie privind viitorul proiectului european, cu privire la care ambele state împărtășesc poziţii similare.