Meleșcanu: România nu este la adăpost de acțiuni teroriste
Fostul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, afirmă că nu există niciun cetăţean român, care să lupte în Irak şi Siria alături de organizaţia Statul Islamic, însă atrage atenția că România nu este ferită de pericolul terorist.
Potrivit presei internaţionale, serviciile secrete americane estimează că peste două mii de europeni şi o sută de americani luptă alături de Statul Islamic, în Irak şi Siria. Ei se pot întoarce oricând în ţările de origine, unde ar putea comite atentate teroriste, informează RFI. România nu se află, însă, în această situaţie, după cum precizează Teodor Meleşcanu:
"Din acest punct de vedere, numărul de cetăţeni români este practic inexistent. E şi greu de spus dacă a existat vreunul, sunt anumite discuţii cu o persoană. Deci nu reprezintă un pericol real", a declarat Teodor Meleșcanu.
Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe subliniază că "nici România nu este la adăpost de acţiuni teroriste. Faptul că nu avem cetăţeni români, care ar putea să se întoarcă cu o experienţă şi cu o îndoctrinare care să-i facă extrem de periculoşi, trăim într-o zonă, cel puţin din Balcanii de Vest există un număr foarte important de cetăţeni care luptă în aceste teatre. Aşa că e o preocupare nu legată numai de întoarcerea unor eventuali cetăţeni români, care repet, este practic nulă, ci de ceea ce se va întâmpla în zona noastră, când se vor reîntoarce şi în ţările din jurul nostru şi în ţările din UE, ţările fondatoare şi aşa mai departe", a declarat Teodor Meleșcanu.
Mai multe pe RFI.