MENIU

MELEȘCANU: Teoretic se poate mări numărul de secţii de vot. Pe legislaţia actuală nu e posibil

<p>Teodor Meleşcanu</p>

Teodor Meleșcanu a avut o întâlnire de urgență la BEC pentru a discuta situația românilor din diasporă ca să voteze în TURUL 2 al ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, după ce în turul 1 a fost un adevărat haos.

Meleşcanu a spus că le-a prezentat reprezentanţilor Biroului Electoral Central o serie de propuneri, iar aceştia au solicitat ca toate propunerile formulate în întâlnire să fie cuprinse într-un document scris, care va fi transmis în cursul acestei zile, scrie Mediafax.ro.

”În legătură cu acest document, BEC va exprima puncte de vedere despre ceea ce putem să facem şi ceea ce nu putem să facem”, a spus ministrul de Externe, precizând că, după finalizare, documentul va fi prezentat într-o conferinţă de presă, pentru a fi cunoscute propunerile MAE.

”În mare măsură, pe legislaţia actuală nu este posibil (să se înfiinţeze noi secţii -n.r.). Se vor face derogări, dacă se vor găsi modalităţi de modificare, atunci putem discuta. Dacă nu, ne vom concentra pe măsurile care privesc fluidizarea votului”, a spus Meleşcanu, întrebat dacă la cel de-al doilea tur al alegerilor va fi suplimentat numărul secţiilor de votare din diaspora.

"Avem un plan de măsuri, ştim ce avem de făcut pentru a fluidiza şi asigura participarea tuturor la vot. O să discutăm şi cu BEC, să vedem în ce măsură propunerile noastre sunt şi în spiritul şi litera legii", a spus ministrul de Externe, la intrarea în sediul BEC, unde au loc discuţii privind organizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale în diaspora.

La intrarea în sediul BEC, noul ministru de externe TEODOR MELEȘCANU a declarat că: "Mărim numărul secțiilor dacă permite legea".

Meleșcanu vrea să afle de la reprezentanţii BEC care sunt limitele legale ale măsurilor pe care le poate lua pentru a se asigura că votul de duminică se va desfăşura fără probleme în secţiile din Diaspora