MENIU

TEODOR MELEȘCANU a demisionat de la SIE pentru a putea candida la alegerile prezidențiale

<p>Teodor Meleşcanu</p>

TEODOR MELEȘCANU lasă Serviciul Român de Informaţii Externe pentru Palatul Cotroceni. Şeful SIE a demisionat din funcţie şi este aşteptat marți la Biroul Electoral Central să-şi depună candidatura pentru prezidenţiale.

Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă marţi dimineaţă, la ora 10.00.

Marian Muhuleţ a menţionat că a încercat să îl contacteze pentru confirmare pe Teodor Meleşcanu, însă nu a reuşit până la acest moment.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a trimis luni o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor. 

”Stimate domnule preşedinte, în temeiul Art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, vă propun să luaţi act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor-Viorel Meleşcanu şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituţie”, le scrie preşedintele Băsescu preşedinţilor Camerelor.

Conform legii 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, conducerea SIE se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea preşedintelui României.

Articolul 76 alineatul 2 din Constituţie stipulează că ”legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”.

TEODOR MELEȘCANU ar urma să se înscrie în competiţia pentru alegerile prezidenţiale, după cum a sugerat încă de vineri când, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, a declarat că luni va exista răspunsul, ”dacă vor fi întrunite condiţiile”, informează Medifax. 

Termenul limită pentru depunerea celor 200.000 de semnături, pentru a fi validată candidatura, la Biroul Electoral Central, este maine la ora 24.00.

TEODOR MELEȘCANU a îndeplinit funcția de ministru de externe în Guvernul Nicolae Văcăroiu în perioada 1992-1996 și pe cea de ministru al apărării naționale în Guvernul Tăriceanu, în perioada aprilie 2007–decembrie 2008.

TEODOR MELEȘCANU a fost senator de Prahova, ales în colegiul al treilea al acestei circumscripții, pe listele Partidul Național Liberal. Membru al senatului în legislatura 1996-2000, a fost ales atunci pe listele PDSR, iar în 2004 a fost ales pe listele Alianței D.A..

În 27 februarie 2012, președintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Teodor Meleșcanu drept director al Serviciului de Informații Externe și a fost validat de Parlamentul României în 28 februarie 2012, iar in 22 septembrie 2014, acesta a demisionat din aceasta functie.


TEODOR MELEȘCANU s-a născut la data de 10 martie 1941, în localitatea Brad, pe atunci reședință de plasă în județul Hunedoara (interbelic). După absolvirea Liceului Moise Nicoară din Arad, a urmat studii universitare la Facultatea de Drept din București (1959-1964) și apoi cursuri postuniversitare de relații internaționale la Universitatea din București (1964-1966). În perioada facultății, în anul 1961, și-a satisfăcut stagiul milittar obligatoriu la Școala Militară de Ofițeri de Rezervă din Botoșani, având în prezent gradul de sublocotenent (în retragere), arma infanterie.

În anul 1966 a fost angajat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe; promovând succesiv, prin examene și concursuri, pâna la rangul de ambasador. A îndeplinit următoarele funcții în cadrul ministerului: atașat diplomatic la Direcția Juridică a Tratatelor (1966-1970) și secretar III la Departamentul Organizații Internaționale, Secțiunea Tratate de dezarmare (1970-1978). În această perioadă, a urmat cursuri postuniversitare la Facultatea de Științe Economice și Sociale a Universității din Geneva (1967-1968) și Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva (1967-1970). A obținut în anul 1973 titlul științific de doctor în științe politice și drept internațional la Universitatea din Geneva.

Între anii 1978-1985, Teodor Meleșcanu a fost detașat ca secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva. Revine în România în anul 1985 în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, îndeplinind funcțiile de secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare (1985-1990), subsecretar de stat, șef al Departamentului America Latină, Asia și Africa (23 august 1990 - mai 1991) și secretar de stat (mai 1991 - 19 noiembrie 1992). În anul 1990 a fost promovat la rangul de consilier diplomatic, apoi în 1992 la cel de ambasador.

A fost căsătorit cu jurnalista de televiziune Felicia Meleșcanu (decedată în ianuarie 2004). Din această relație a rezultat fiica Marina, de profesie medic stomatolog.