MENIU

Mazilit de ALDE și PSD, Meleșecanu și-a găsit, până la urmă, un partiduleț

Dat afară pe ușa din dos de către Tăriceanu, pus de Ciorica șef la Senat, mai mult ca să-l enerveze pe Tăriceanu, Teodor Meleșcanu și-a găsit liniștea în curtea lui Remus Borza, de la Forța Națională.

Fostul ministru de externe Teodor Meleșcanu a anunțat că s-a înscris în Forța Națională, platforma lansată de deputatul Remus Borza pe 9 octombrie, cu o zi înainte de moțiunea de cenzură ce a demis guvernul Viorica Dăncilă.

Borza, fost parlamentar ALDE, ca și Tăriceanu, spunea atunci că 15 parlamentari, mulți dintre ei semnatari ai moțiunii i s-au alăturat în proiectul de relansare a partidului Forța Națională și vor susține executivul Dăncilă.

”Astăzi m-am înscris în platforma Forţa Naţională, cu convingerea că experienţa şi spiritul de echilibru pe care le am vor contribui la modernizarea României şi la reforma marilor sisteme publice, la întărirea coeziunii sociale şi a stabilităţii politice în interesul tuturor românilor”, a scris vineri, pe Facebook, Meleșcanu.

”Ca diplomat, susţin parcursul European şi Atlantic al României, parteneriatele strategice şi relansarea relaţiilor cu toate statele, nu numai din Europa ci şi din Asia, Africa şi America Latină. Apreciez în mod deosebit contribuţia diasporei româneşti din Europa şi din lume, ca factor civilizator şi de progres economic, social şi cultural. Sunt convins că noul proiect politic la care am aderat va deveni în curând o alternativă la partidele tradiţionale şi un proiect identitar al tuturor românilor care vor să trăiască într-o Românie civilizată, europeană şi prosperă”, mai spune fostul ministru de externe.

Mai multe articole despre:
Meleşcanu remus bora forta nationala