MENIU

Mark Taplin: România a devenit cel mai important aliat NATO din sudul flancului estic

<p>Mark Taplin: Rom&acirc;nia a devenit cel mai important aliat NATO din sudul flancului estic</p>

Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, diplomat cu o carieră de peste 30 de ani în cadrul Departamentului american de Stat, a declarat, marți, în cadrul emisiunii "Ambasador România", moderată de Alexandru Cumpănaşu, că România a devenit cel mai important aliat NATO din sudul flancului estic. În acest sens, Mark Taplin subliniază că rolul esenţial al ţării noastre în strategia de securitate a Alianţei Nord-Atlantice este evident atât la Washington, cât şi în cancelariile europene.

"Convingerea Washingtonului şi a altora din perspectiva NATO este că România şi Polonia sunt cele mai importante ţări din această regiune, sunteţi pilonii strategiei de securitate a Alianţei", a declarat Mark Taplin, în emisiunea Ambasador România, moderată de Alexandru Cumpănaşu.

În acest context, Mark Taplin consideră îngrijorătoare retorica Moscovei, după declaraţiile făcute de ambasadorul rus în Danemarca, Mihail Vanin. Mai exact, ambasadorul rus ameninţa autorităţile de la Copenhaga cu un atac iminent asupra flotei, dacă Danemarca se va alătura sistemului de apărare antirachetă găzduit deja de România şi Polonia.
 
"Mi s-a părut neobișnuit ca un ambasador să facă o astfel de apreciere. Este un comentariu inacceptabil, iar din punct de vedere profesional este o atitudine bizară. Din păcate, nu cred că este o dovadă de putere, ci o ilustrare a unui sentiment de nesiguranţă. Nu cred că poziţia Moscovei se reflectă total în declaraţia ambasadorului. Nu cred că abordarea analitică şi strategică a acestei iniţiative este cea declarată public. Aceasta este una dintre problemele Moscovei. Declaraţiile publice sunt construite cu un anumit scop şi nu reflectă mereu evaluarea reală făcută de Kremlin", a adăugat Mark Taplin.

În ceea ce priveşte criza din Ucraina, Taplin consideră că este foarte importantă stabilizarea economică a ţării. Succesul acordului de pace de la Minsk este greu de anticipat, motiv pentru care fostul diplomat consideră că actorii implicaţi de partea Kievului trebuie să fie pregătiţi pentru orice scenariu.

"Sperăm cu toţii că, fie prin procesul de la Minsk, vom vedea, nu sunt foarte optimist, dar fie prin acel acord, fie prin alte mijloace, Rusia decide să facă un pas înapoi şi să detensioneze situaţia. Dar trebuie să fim pregătiţi şi realişti că s-ar putea să ne confruntăm cu cel mai mare conflict îngheţat", a mai spus Mark Taplin.