Marius Budăi, la Realitatea PLUS: ”NU sunt în totalitate bani de pensii în buget”
Fostul ministru al Muncii în Guvernul PSD, Marius Budăi, a declarat, la Realitatea PLUS, că, în opinia sa, nu sunt destui bani de pensii în bugetul de stat.
”Nu sunt în totalitate bani de pensii în buget, dar nu asta e problema, că se pot face rectificări”, a spus fostul ministru al Muncii, la Realitatea PLUS.
Legat de mărirea pensiilor cu 40%, fostul ministru a spus că evitările de răspunsuri clare nu fac altceva decât să adâncească această nesiguranță a oamenilor. ”Ne dorim ca mărirea să se întâmple. În România, pensiile sunt mici. Eu cred cu tărie că nu trebuie să rămână nimeni la marginea societății”, a spus Marius Budăi.
Declarațiile fostului ministru al Muncii vin în contextul în care nu se știe clar dacă majorarea pensiilor cu 40% din luna septembrie a acestui an va fi eliminată, amânată sau păstrată de guvern în condițiile în Ludovic Orban este prim-ministru interimar.
"Este o lege în vigoare, este o lege promulgată de președintele Iohannis și o lege pe care vrem să o aplicăm", a declarat Ludovic Orban înainte să fie demis, întrebat dacă noul Guvern va păstra majorarea de 40% a pensiilor prevăzută în legislație pentru luna septembrie 2020.
Mai multe articole despre:
marius budai
nu sunt bani de pensii
fostul ministru al muncii
pensii majorate
cand se maresc pensiile