Marius Budăi continuă să creadă în renegocierea PNRR: „O majorare a pensiilor în acest an este o dorinţă la care lucrăm cu toţii"
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că jaloanele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt în grafic şi vor fi implementate, adăugând că PNRR se va renegocia în momentul în care coaliţia de guvernare va lua această decizie.
Marius Budăi a fost întrebat care este stadiul îndeplinirii celor două jaloane din PNRR, în contextul în care a primit un sfat de la Florin Cîţu - să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. "Din câte am văzut, nu îmi era sfatul adresat mie. Răspunsul care contează cel mai mult este că suntem extrem de determinaţi să implementăm PNRR, iar jaloanele sunt în grafic, vor fi implementate", a spus ministrul, la Palatul Parlamentului.
La întrebarea dacă mai crede că PNRR poate fi optimizat, modificat, ministrul Muncii a spus: "Cu siguranţă. Se poate negocia şi se va negocia în momentul în care coaliţia va lua decizia. (...) Regulamentul de implementare al PNRR la nivel european prevede posiblitatea de discutare pe aspecte sau chiar integral a PNRR. Noi nu ne dorim să discutăm PNRR integral. Am spus cu toţii că suntem extrem de determinaţi să implementăm PNRR. Când va lua decizia politică coaliţia şi grupul de lucru din cadrul coaliţiei, vom negocia".
Budăi a menţionat că o majorare a pensiilor în acest an "este o dorinţă la care lucrăm cu toţii", adăugând că se face o analiză, iar în momentul când se va lua o decizie va fi comunicată, potrivit AGERPRES.