Marian Preda demisionează de la șefia Fundației Mișcarea Populară
Marian Preda anunță că, din motive personale, și-a depus marți demisia din funcția de președinte al Fundației Mișcarea Populară, precizând că pleacă din această funcție cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România.
”În data de 10.06.2014, mi-am depus, din motive personale, demisia din funcția de Președinte al Fundației Mișcarea Populară. Mă retrag din fruntea Fundației cu satisfacția că în cele 14 luni în care am condus-o, alături de membrii fondatori, de echipa tehnică, de coordonatorii județeni, de voluntari, de cei peste nouă mii de membri și cu sprijinul celui care a generat proiectul, dl. Președinte Traian Băsescu, am făcut din Fundația Mișcarea Populară o instituție cunoscută și respectată, un vector important al promovării valorilor, principiilor și soluțiilor de centru-dreapta în spatiul public din România”, se arată într-o declarația a lui Marian Preda remisă agenției MEDIAFAX.
El le mulțumește tuturor pentru sprijinul acordat, pentru contribuția comună la acest proiect.
”Îmi amintesc cu bucurie de cele peste 200 de întâlniri organizate în toată țara, de dezbaterile publice pe teme esențiale pentru România, de mesele rotunde închise presei organizate de Fundație, în care cei mai buni specialiști au formulat propuneri de politici publice, soluții la problemele societății; îmi amintesc de marșurile și mitingurile organizate în stradă pentru a apăra justiția și statul de drept, pentru a protesta împortiva măsurilor aberante ale Guvernului. Am revăzut discursurile mele publice, documentele importante lansate de Fundație sau de mine în numele ei, Manifestul, criteriile de selecție promovate de Fundație, Strategia Fundației, comunicatele publice; toate au fost scrise sau rostite sincer, cu bună-credință și, din punctul meu de vedere, toate rămân valabile”, adaugă Preda.
El mai precizează că, personal, așa cum a făcut înainte de a intra în acest proiect și pe parcursul lui, va continua să promoveze în societatea civilă principiile, valorile și soluțiile de centru-dreapta, meritul, munca, libertatea, adevărul, echitatea, interesul national, valorile euro-atlantice.
”Universitatea din București, în care lucrez de douăzeci de ani, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială pe care o conduc, sunt cel mai potrivit și sigur loc pentru a o face; prin cărțile și articolele pe care le amânasem o vreme, prin studenții, masteranzii și doctoranzii mei, prin proiectele și rapoartele de cercetare care să fundamenteze politici publice, voi continua să contribui la modernizarea și democratizarea societății românești. Prin activitatea din ultimul an am fost în preajma mediului politic, l-am privit cu ochi de sociolog de aproape dar fără să deschid ușa și să fac pasul în partea ”cealaltă”, peste gardul politicii”, mai arată Marian Preda.
El spune că pleacă din fruntea Fundației ”cu convingerea că nu este posibilă o schimbare din interior a clasei politice din România, că ea va trebui să vină din exterior”.
”Nu mă retrag, însă, într-un turn de fildeș, revin în turnul de veghe al mediului academic, al societății civile. Sunt convins că de acolo va veni până la urmă schimbarea în bine a României”, încheie Preda.