MENIU

Marian Petrache după ce Bîgiu pleacă de la PNL la PSD: O să îl vedeţi pe 20, lângă Ponta,la lansare!

Liberalul Cristian Bîgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, a profitat de ordonanţa pentru migraţia aleşilor locali şi s-a mutat la PSD. Confirmarea vine din partea secretarului general al PNL, Marian Petrache, care a declarat pentru pentru realitatea.net că Bîgiu s-a mutat la PSD, iar cel mai probabil pe 20 septembrie va fi pe Stadionul Naţional, lângă  Victor Ponta, pe care îl va susţine la prezidenţiale.

Plecarea lui Cristian Bîgiu de la PNL la PSD era planificată de mai mult timp, dar a devenit reală abia săptămâna trecută, când după o şedinţă a Cosililului Judeţean, acesta le-a dat de înţeles colegilor că va susţine PSD în campania electorală. 

În replică, Marian Petrache, secretarul general PNL, a declarat astăzi pentru realitatea. net, că Bîgiu a decis să meargă la PSD: "Oficială va fi plecarea când va anunţa el că pleacă din PNL. Eu am vorbit cu el personal, ştiu că pleacă, joacă într-o altă echipă. De fapt, el nici nu trebuie să îşi dea demisia din PNL, pentru că potrivit ordonanţei lui Dragnea, trebuie ca în 45 de zile să îşi depună adeziunea la PSD, atât, fără alte complicaţii. Şi vă spun eu, că pe 20 septembrie o să îl vedeţi lângă Victor Ponta, pe Stadionul Naţional, pentru că îi va susţine candidatura", a mai spus Petrache.