Marian Oprișan îl sfidează pe Ponta: Sunt mai bun decât cei de la Guvern, credeți-mă!
După ce Ziarul de Vrancea a dezvăluit că trei instituţii ale statului au renunţat la 2.3 milioane de euro, prejudiciul stabilit de DNA în dosarul de la Cluj Napoca, şeful Consiliului Judeţean spune că statul roman a ratat şansa de a mai obţine vreun leu în cadrul acestui proces penal.
Social-democratul Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, susţine că instituţiile prejudiciate în dosarul în care este judecat şi care va continua în luna mai, la Curtea de Apel Cluj, au ratat şansa de a recupera prejudiciul, evaluat de procurori la 2,3 milioane de euro, în cadrul procesului penal. Declaraţia a fost făcută după ce Ziarul de Vrancea şi portalul de bună guvernare RomaniaCurata.ro au dezvăluit recent că instituţiile prejudiciate nu mai apar ca părţi civile în dosarul nr. 271/231/2010, care s-a judecat pe fond la Judecătoria Cluj-Napoca.
În ciuda promisiunilor guvernamentale că se vor face diligenţele necesare pentru recuperarea întregului prejudiciu adus bugetului de stat, Marian Oprişan spune că statul nu mai are această şansă, întrucât nu a respectat procedurile stipulate de Codul de Procedură Penală. Instanţa de apel, susţine Oprişan, nu ar trebui să ia în discuţie apeluri declarate de instituţii care nu s-au constituit părţi civile la momentul potrivit.
Ce spune OPRIȘAN
În urma demersului jurnalistic prin care am chestionat toate instituţiile prejudiciate în acest dosar, Marian Oprişan, principalul inculpat, ne-a contactat susţinând că instituţiile statului ne-ar fi indus în eroare atunci când au susţinut în răspunsurile oferite conform Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, că vor relua procedurile de constituire ca părţi civile în dosar. “Cei care au răspuns solicitărilor v-au asigurat în mod mincinos că vor lua nişte măsuri ilegale. Guvernul v-a păcălit! Toate aceste instituţii s-au constituit ca parte civilă în dosarul care s-a judecat la Focşani (dosarul nr. 272/231/2010 al Judecătoriei Focşani – n.r.). Guvernul trebuia să fie sincer şi să vă răspundă în felul următor: din cauza unor funcţionari neglijenţi şi incompetenţi, în anul 2010, neurmărind dosarul de la Judecătoria Focşani, a pierdut şansa de a se constitui parte civilă în acest dosar. Dacă l-ar fi urmărit, s-ar fi văzut că, la ultima strămutare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat cauza pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi, în acelaşi timp, a anulat toate actele întocmite în faţa instanţei la Focşani“, spune Oprişan.
În sprijinul afirmaţiilor sale, Oprişan face trimitere la Încheierea nr. 1177 din 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (document ataşat), care arată că “Actele îndeplinite în faţa Judecătoriei Focşani, de la care s-a strămutat cauza, nu se menţin“.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea spune că la Cluj procesul s-a reluat de la zero, iar instituţiile prejudiciate trebuiau să se constituie din nou părţi civile. “Apelurile declarate de Guvern, Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării Regionale sunt inadmisibile pentru instanţă la acest moment dintr-un motiv cât se poate de serios: această procedură se face în faţa instanţei până la citirea actului de sesizare. Ulterior, nimeni nu mai poate să facă chestia asta decât la finalul procesului. Dacă doresc, aceste instituţii se pot adresa instanţei civile. Credeţi-mă, sunt mai bun decât cei de la Guvern în materia asta! De altfel, Guvernul nici nu poate sta parte într-o cauză penală pentru că Ministerul de Finanţe este administratorul conturilor statului“, a declarat Marian Oprişan, potrivit ziaruldevrancea.ro.