Marcel Ciolacu: „Susținem creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei”
Marcel Ciolacu - președintele PSD a anunțat că social-democrații susțin creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei.
„Susținem creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei. Protejarea salariaților cu salarii mici, majoritari în mediul privat, trebuie să fie prioritară în acest moment! O spune și Parlamentul European prin adoptarea recentei Directive privind salariul minim european.
Concomitent, sprijinim și angajatorii, prin scutirea de taxe și contribuții a sumei de 200 de lei din salariul minim. Practic, din efortul majorării salariale de 450 de lei, statul suportă 200 de lei, iar angajatorul 250 de lei”, a transmis Marcel Ciolacu, joi.