MENIU

Gabriela Firea, aruncată din nou în cursă pentru Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: "Știu cu certitudine un lucru"

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea

Anunț important făcut, vineri, la Buzău, de presedintele social-democraților, Marcel Ciolacu. Liderul PSD a declarat că prim-vicepreşedintele partidului Gabriela Firea - care deține în prezent funcția de ministru al Familiei -va fi candidatul partidului la Primăria Capitalei.

„Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru - Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat  Ciolacu, vineri, la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău, relatează HotNews.ro.

El a adăugat „cum se spune la Bucureşti – dacă buzoienii ar lipsi o zi din Bucureşti, atunci s-ar circula normal, cred că e cazul să ne implicăm în viitoarea campanie direct”.

Marcel Ciolacu a firma, la începutul lunii semptembrie, că dacă Gabriela Firea va dori să candideze la Prezidențiale, va trebui să îşi depună candidatura în interiorul partidului, precizând că o eventuală participare a acesteia în competiţia prezidenţială va crea partidului problema candidatului la Primăria Capitalei.

"Şi eu m-aş bucura ca viitorul preşedinte al României să fie o doamnă. A fost un discurs al domnului secretar general în faţa doamnelor. A dorit să fie mai binevoitor, ca de obicei (...). Dacă doamna Gabriela Firea doreşte să candideze întâi în interiorul partidului pentru a accede la această funcţie, eu nu pot decât să mă bucur. Singura problemă este că va trebui să vedem şi noi, cu colegii şi cu dânsa, pentru că este preşedinta organizaţiei Bucureşti, să căutăm un candidat pentru Bucureşti. Încă nu au fost discuţii care, cine... Haideţi să reamintim românilor că toate alegerile sunt în acelaşi an, 2024. Este clar că va fi candidatul şi locul. Discuţiile mele cu doamna Firea au fost că doreşte un nou mandat la Bucureşti şi eu personal, dar cred că şi colegii mei, o susţin pe doamna Firea pentru a obţine un mandat la Primăria Generală", afirma Ciolacu, într-o conferință de presă.

În replică, Gabriela Firea a precizat că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale şi că şi-ar dori, mai degrabă, să candideze la alegerile de la Primăria Capitalei.

„Categoric, eu îmi doresc să continui proiectele de la Bucureşti, nici nu s-a pus problema să vizez o altă funcţie”, a declarat Firea.