Marcel Ciolacu a făcut anunțul. Când ajunge la promulgare Legea privind data alegerilor
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor va ajunge la promulgare până în data de 6 noiembrie, când trebuie să înceapă campania electorală.
„Noi am trimis legea la promulgat, au atacat-o (cei de la PNL la Curtea Constituţională - n.r.). Acum o să o trecem până la urmă prin Parlament săptămâna viitoare şi o să vedem ce se întâmplă. (...) Nu credeţi cumva că Guvernul ar trebui să fie responsabil să stopeze acest trend ascendent al infectărilor, nu să-l multiplice? Noi nu facem niciun efort să-l stopăm. E o problemă dacă începe campania. Săptămâna viitoare nu începe campania, va fi campanie după data de 6 (noiembrie - n.r.), până pe data de 6, legea va fi trimisă la promulgare, iar preşedintele să hotărască ce vrea să facă”, a spus Ciolacu, la sediul PSD, înaintea Consiliului Politic Naţional al partidului.
El a menţionat că situaţia din Senat va fi deblocată, senatorul Ion Ganea urmând să fie exclus din partid în şedinţa Consiliului şi înlocuit din Biroul permanent.
Consiliul Politic Naţional al PSD a fost convocat pentru joi, la ora 12,00, pe ordinea de zi aflându-se propunerea de excludere a parlamentarului Ion Ganea.
„Preşedintele Iohannis şi PNL, care vor alegeri cu orice preţ fără să le pese de sănătatea oamenilor şi de faptul că România se află aproape de un dezastru sanitar, au boicotat de trei zile toate activităţile din şedinţele Biroului permanent al Senatului cu un singur scop - acela de a bloca legea prin care Parlamentul ar putea amâna data alegerilor. Au ajuns atât de jos încât au cumpărat un membru PSD din Biroul permanent ca să nu mai putem convoca şedinţe, promiţându-i tot felul de funcţii şi veţi vedea zilele următoare care a fost preţul acestuia", a declarat senatorul PSD Radu Oprea miercuri.
Acesta a afirmat că, după ce îi va fi retras sprijinul lui Ion Ganea, acesta va fi înlocuit din funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului, într-o şedinţă de plen, iar PSD va relua procedurile pentru punerea pe ordinea de zi a legii privind alegerile parlamentare.
Şedinţele Biroului permanent al Senatului care aveau pe ordinea de zi repartizarea la comisii pentru dezbatere a cererii de reexaminare a legii care stabileşte că Parlamentul, şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor au fost amânate de mai multe ori din lipsă de cvorum.
Proiectul de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor a fost adoptat iniţial de Parlament, dar contestat la Curtea Constituţională de către liberali. Curtea a decis că proiectul este constituţional. Preşedintele a retrimis-o la Parlament pentru reexaminare. Potrivit deciziei CCR, în momentul în care legea este adoptată şi promulgată, hotărârea de guvern care stabileşte data alegerilor parlamentare în 6 decembrie devină nulă.