Cazul românilor lăsați fără copii de statul norvegian. Avocatul Poporului s-a sesizat
Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, căreia statul norvegian i-a luat copiii, a intrat și în atenția politicienilor din România. Mai mulți senatori îi cer premierului Dacian Cioloş să dea statul norvegian în judecată la CEDO. În paralel, președintele Camerei Deputaţilor a discutat cazul cu ambasadorul Norvegiei în România, potrivit Realitatea TV. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, miercuri, în acest caz.
UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe revine cu noi precizări în cazul familiei din Norvegia căreia statul norvegian i-a luat copiii. În cadrul unui comunicat de presă, MAE specifică faptul că "la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea unui astfel de caz" și că, totodată, nu sunt îndeplinite premisele pentru a-i încadra pe cei cinci copii în categoria minorilor neînsoţiţi pentru a cere repatrierea lor. MAE susține că "nu reiese, în acest moment, că ar fi vorba de un tratament discriminatoriu la adresa cetăţenilor români". Pe de altă parte, MAE arată că este posibil ca familia biologică a tătălui, din România, să preia copiii.
UPDATE: Contactat de Realitatea TV, Guvernul norvegian a spus că nu intervine în cazuri particulare.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 22 decembrie 2015, cu privire la cazul celor 5 copii preluați de la părinții lor de către autoritățile de protecție a copilului (Barnevernet) din Regatul Norvegiei. În context, Avocatul Poporului s-a adresat, în vederea obținerii de clarificări, Ombudsman-ului Național al Regatului Norvegiei și Ombudsman-ului Copilului din același stat, anunță un comunicat.
Copiii au fost preluați de către autoritățile norvegiene pe criterii religioase și de corecție aplicată minorilor. Minorii au fost preluați de către autorități în vederea adopției de către cetățeni norvegieni. Tatăl, Marius Bodnariu, este cetățean român, iar potrivit jus sanguinis, copiii născuți dintr-un cetățean român sunt la rândul lor cetățeni români.
Marius Bodnariu, cetățean român, este căsătorit cu o cetățeană norvegiană, Ruth Johanne Bodnariu. Împreună, cei doi soți au cinci copii și sunt stabiliți în Norvegia de aproximativ 10 ani. În 16 noiembrie 2015, Protecția Copilului (Barnevernet) a luat cele două fete de la școală, fără informarea părinților. Câteva ore mai târziu, funcționarii de la Protecția Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu și, în lipsa tatălui care se afla la serviciu, au preluat cu forța și pe cei doi băieți ai familiei, lăsând-o pe mama cu mezinul de trei luni. A doua zi, 17 noiembrie 2015, față de familie s-a mai luat o măsură, susceptibilă de a fi abuzivă. Reprezentanții Protecției Civile s-au prezentat la reședința familiei, însoțiți de patru polițiști, fără niciun document oficial și au luat copilul de trei luni, declarând că mama este periculoasă. Pe de altă parte, tatăl a fost arestat sub acuzația de ’’abuz asupra copilului’’.
Modalitatea în care au acționat reprezentanții instituției norvegiene sus-menționate este susceptibilă de a fi în contradicție cu articolul 99 din Constituţia Norvegiei care prevede că: “ Nicio persoană nu poate fi reţinută, cu excepţia cazurilor determinate de lege şi în modul prevăzut de lege. Pentru arestarea fără mandat ori detenţia ilegală ofiţerul implicat răspunde în justiţie faţă de persoana reţinută. (No one may be taken into custody except in the cases determined by law and in the manner prescribed by law. For unwarranted arrest, or illegal detention, the officer concerned is accountable to the person imprisoned.) “.
În cazul petrecut în Norvegia este posibil să fi existat abuzuri de putere şi de drept, săvârşite de către autorităţile pentru protecţia copilului. De asemenea, este posibil să se fi încălcat mai multe norme din legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului.
Dispozițiile articolului 8 alin. (1) și (2), coroborate cu dispozițiile articolului 14 din Convenția O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului prevăd că statele părți se obligă să respecte dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele si relațiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identității sale, statele părți vor asigura asistența si protecția corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil. ’’Statele părți vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conștiință si religie.’’
Ce s-a întâmplat
Copiii soţilor Bodnariu - românul Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală -, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor, potrivit Mediafax.
Reacția MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Ambasada României la Oslo, "cunoaște și monitorizează cu atenție" situația familiei cetățeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluați de către autoritățile de protecție a copilului din Norvegia, preciza MAE, marți, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
"În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei. Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluționarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor 5 copii", releva MAE.
Sursa citată mai preciza că, în România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție despre acest caz și a organizat consultări interinstituționale pentru evaluarea posibilităților de sprijin și intervenție la nivel bilateral.
"Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare. Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului și este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului", se mai arăta în comunicatul MAE.
Denunț penal împotriva autorităților norvegiene. Pavelescu: "Lucrurile sunt extrem de grave"
Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, anunța, marți, în cadrul unei intervenții telefonice în emisiunea "Deschide Lumea", la Realitatea TV, că a inițiat două demersuri, în numele partidului pe care îl conduce, pentru a-i recupera pe copiii familiei Bodnariu, luați de serviciile sociale norvegiene.
"Am depus la Parchetul General un denunț penal împotriva autorităților norvegiene pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorilor, supunerea la rele tratamente, lipsirea de libertate și tortură. Potrivit legii, Parchetul General și autoritățile române îi protejează pe cetățenii români și când se află în afara granițelor țării. Această procedură a fost inițiată și urmează ca Parchetul General să tragă la răspundere penală funcționarii norvegieni care au făcut aceste lucruri. Este o situație îngrozitoare în care acești părinți se află. Aceste proceduri se vor desfășura prin Ministerul de Externe, ambasada României din Norvegia. O echipă de procurori va merge în Norvegia și va solicita toate documentele de la autoritățile norvegiene", a declara liderul PNȚCD.
Pavelescu mai sublinia faptul că "lucrurile sunt extrem de grave", în contextul în care "autoritățile norvegiene au mai făcut astfel de abuzuri".
"Va trebui ca acești oameni să fie trași la răspundere penală. Al doilea demers, inițiat în numele PNȚCD, a fost o scrisoare deschisă trimisă regelui Norvegiei, căruia i-am solicitat să intervină de îndată în rezolvarea acestei situații. Niciun stat din lume nu poate încălca drepturile omului și convențiile internaționale la care și Norvegia este parte. Această scrisoare a fost depusă la Ambasada Norvegiei. Trebuie să salvăm această familie de la distrugere", mai afirma Pavelescu.