MENIU

Mai mulți militari, decorați de Traian Băsescu

Mai mulți militari, decorați de Traian Băsescu / Foto: MEDIAFAX

Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de decorare a mai multor militari, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței României și a victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit Administrației Prezidențiale, "în semn de înaltă apreciere a devotamentului și spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate în cadrul Armatei României, în cel de-Al Doilea Război Mondial", președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul "Virtutea Militară" — în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, general-maiorului în retragere Alexandru Tudora, Ordinul "Virtutea Militară" — în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, general-maiorului în retragere Traian-Mircea Bălănescu și general-maiorului în retragere Neculai Staicu, precum și Medalia Națională "Serviciul Credincios" — clasa a III-a, cu însemn pentru militari, plutonierului adjutant principal în retragere Lucia Cerghizan, plutonierului adjutant principal în retragere Vasile Nemțoiu și plutonierului în retragere Ioan Simu.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.