MENIU

Mădălin Voicu, despre DNA: Nu mă bag în treaba lor, cum nici ei nu se bagă în simfoniile mele

Deputatul social-democrat Mădălin Voicu a declarat joi, după ce și-a studiat aproape două ore dosarul în care procurorii DNA solicită reținerea și arestarea sa preventivă pentru fapte de corupție, că nu are nevoie să se apere, ci așteaptă să i se demonstreze cu probe și concret învinovățirile care i se aduc, el adăugând că interceptările din dosar sunt "ciudate".

"Eu nu am nevoie să mă apăr. Eu aștept să mi se demonstreze cu probe și concret învinovățirile pe care le-am citit. Interceptări ciudate, adică au cel puțin un grad de banalitate. Dar, sigur că sunt lucruri pe care probabil că ei contează. Eu nu pot să mă bag în treaba lor. Cum ei nu se bagă în simfoniile mele, nici eu nu mă bag", a precizat Mădălin Voicu, la Camera Deputaților, scrie Agerpres.

El a spus că nu le va cere colegilor deputați să respingă cererea procurorilor DNA. "Nu nu fac niciun fel de discuții pe tema asta, deci nu am cum să cer ceva cuiva. Cine mă cunoaște știe cum sunt, cine nu mă cunoaște o să afle cum sunt. Eu nu am cum să cer cuiva ceva", a punctat Voicu.

Mai multe articole despre:
DNA măsuri dosar Mădălin Voicu decizii simfoniile mele