MENIU

Ludovic Orban: Președintele PNL este tot Klaus Iohannis

Ludovic Orban a declarat, astăzi, în contextul respingerii de către Tribunalul Bucureşti a noii conduceri a PNL, că nu există niciun dubiu în privința acordării derogării pentru Klaus Iohannis, în condițiile în care, ”congresul PNL din 28-29 iunie s-a desfăşurat perfect legal și a existat un statut care respectă legea.”

”Nu pot să cred că o instanță poate să interpreteze abuziv legea partidelor politice și toate documentele depuse de noi, în vedere înregistrării. Înregistrarea este, în mare parte, o înregistrare care se face la Tribunal, numai pentru ca să se verifice dacă se respectă condițiile legale, în ceea ce privește statutul partidului și modul de alegere a conducerii partidului, dacă aceasta este democratică. Alegerea din 28-29 iunie a fost mai mult decât democratică (..). A existat un statut care respectă legea. În ceea ce priveşte candidatura lui Klaus Iohannis, acesta a primit derogare de vechime cu un vot dat în unanimitate, chiar cu aplauze frenetice”, a declarat, la Realitatea TV, Ludovic Orban.

Deputatul PNL a ținut să sublinieze că, indiferent de decizia instanței, președintele PNL este tot Klaus Iohannis, motivând că, ”în urma alegerilor pentru Parlamentul European, Crin Antonescu și întreg biroul politic și-a prezentat demisia, iar delegația permanentă a desemnat, ca și conducere interimară, același birou politic, cu o singură diferență, cu Klaus Iohannis președinte.”

”Nu poate să fie suspendat din funcție pentru că, vă reamintesc că și în cazul în care, instanța decide să nu aștepte Congresul democratic al PNL, înaintea Congresului era o conducere interimară, votată statutar, al cărui președinte interimar este tot Iohannis. Președintele PNL este tot Klaus Iohannis, pentru că, în urma alegerilor pentru Parlamentul European, Crin Antonescu și întreg biroul politic și-a prezentat demisia, iar delegația permanentă a desemnat, ca și conducere interimară, același birou politic, cu o singură diferență, cu Klaus Iohannis președinte interimar.  Dacă instanța decide ceva total ilogic și nelegal, președintele PNL este tot Klaus Iohannis.”

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
Ludovic Orban Klaus Iohannis conducerea PNL