MENIU

Ludovic Orban își reafirmă susținerea pentru Nicușor Dan: ”Este vital pentru Bucureşti să se producă o schimbare profundă”

Premierul Ludovic Orban a spus, luni, că decizia PNL de a-l susţine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei este clară. Șeful Guvernului a afirmat că este vital pentru București să se facă o schimbare.

”Am luat decizia foarte clară, Nicuşor Dan este candidatul PNL, candidat care este sprijint şi de partenerii noştri. De altfel, acest lucru este clar, limpede. Nicuşor Dan are capacitatea de a câştiga Primăria Capitalei şi ceea ce mă interesează pe mine, cunoaşte problemele Bucureştiului şi are soluţiile pentru a rezolva problemele bucureştenilor”, a declarat Ludovic Orban.

”Singurul care poate să aducă această schimbare în bine este Nicuşor Dan, toate speculaţiile care apar pe surse în diferite canale de presă sunt de fapt lansate de cei cărora a început să le fugă pământul de sub picioare după decizia pe care am luat-o de a-l sprijini pe Nicuşor Dan”, a mai spus prim-ministrul, menționând că ”este vital pentru Bucureşti să se producă o schimbare profundă”.

În luna februarie a acestui an, candidatul independent Nicușor Dan a obținut susținerea PNL pentru o candidatură la Primăria Capitalei.

Mai multe articole despre:
Ludovic orban nicusor dan alegeri capitala