MENIU

Ludovic Orban, despre cine este "papagalul" din PSD după ședința CEX

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară la Realitatea TV, că "papagalul zilei", după CEx este Mihai Fifor, care a stat "ca un fazan jumulit" şi după ce şi-a dat demisia de la Ministerul Apărării a acceptat ca Liviu Dragnea să îl propună şef interimar al Consiliului Naţional al PSD.

"Papagalul zilei astăzi (luni -n.r.) este Fifor. Să stai ca un fazan jumulit, împuşcat dar nu prea tare, să accepţi să te pună Dragnea preşedinte peste o entitate care nu mai funcţionează. El o să zică <>. L-au ţinut ca pe un fazan jumulit de pene, ca apoi să stea lângă Dragnea. E ca într-o haită. Nu ştiu dacă aţi observat, dar Dragnea e ca la vânătoare. Şi a transformat partidul în mistreţi, vulturi, etc. Mistreţii sunt baroni locali. Bădălău nu are treabă cu economia. Poate un pic cu agricultura. Bădălău e şi cercetat pentru evaziunea fiscală cu câteva firme din zona agriculturii", a afirmat Ludovic Orban, luni seară la Realitatea TV.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei de luni a Comitetului Executiv al PSD, că Mihai Fifor a decis să demisioneze din fruntea Ministerului Apărării.

De asemenea, şeful Executivului a anunţat schimbările din Guvern: Lia Olguţa Vasilescu- Transporturi, Marius Budăi- Min. Muncii, N. Bădălău-Economie, Alexandru Petrescu- Comunicaţii, Daniel Breaz- ministerul Culturii, min Tineretului şi Sportului- Bogdan Matei, min. Dezvoltării- Ilan Laufer, min. Apărării- Gabriel Leş.

Mai multe articole despre:
PSD Ludovic Orban pnl cex