MENIU

Guvernul are un plan amplu cu pensiile. Ce pregătește pentru 2020

Premierul Ludovic Orban are un plan elaborat în ceea ce privește pensiile, începând din anul 2020.

Ludovic Orban a anunțat, marți, că Guvernul pregătește un proiect de lege pentru repararea inechităților în legislația din domeniul pensiilor. El a precizat că printre problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap se numără adaptarea învățământului la nevoile acestora.

"Uitați-vă în programul de guvernare. Anul viitor vom crea echipe largi de lucru care vor include specialiști. Vom include reprezentanți din partea organizațiilor pensionarilor, oameni care au expertiză în domeniu pentru a face o analiză extrem de serioasă asupra sistemului de pensii din România, pentru a sesiza disfuncționalitățile, inechitățile. Vom lucra pentru a scoate o lege mai bună a pensiilor", a afirmat prim-ministrul.

Actuala Lege a pensiilor, care prevede şi majorarea cu 40% a punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2020 și nu va fi modificată, potrivit şefului de Cancelarie al prim-ministrului, Ionel Dancă.

Conform acestuia, toate drepturile de natură salarială ale angajaţilor din sistemul bugetar, dar şi drepturile de pensie acordate în baza actelor normative în vigoare vor fi menţinute.

"Din nou mă întorc la programul de guvernare şi acolo scrie foarte clar că plata drepturilor salariale legale în vigoare, precum şi a drepturilor de pensie este garantată conform dispoziţiilor legale în vigoare. Deci, da, răspunsul este categoric, aplicăm Legea pensiilor în formula actuală, care prevede majorarea punctului de pensie cu 40% din septembrie. Întotdeauna am susţinut creşterea puterii de cumpărare, a veniturilor pentru toţi românii, fie că sunt în sistemul public, în sistemul de economie privată sau la pensie. Asta e o promisiune pe care am hotărât să o respectăm", a afirmat Dancă la un post național de televiziune.

Acesta a respins informaţiile potrivit cărora PNL ar intenţiona să iniţieze un proiect de act normativ care să prevadă modificarea Legii pensiilor, astfel încât majorarea cu 40% a punctului de pensie să nu fie acordată.

"Nu modificăm Legea pensiilor în ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie cu 40% din septembrie", a precizat Ionel Dancă.

Mai multe articole despre:
pensii