MENIU

Lucian Isar anunţă motivul pentru care Ponta ar fi şters datoriile Rompetrol. Ce legătură are Blair

Liberalul Lucian Isar, fost ministru în Guvernul Ponta, lansează acuzaţii dure cu privire la motivul pentru care Victor Ponta ar fi semnat memorandumul cu grupul Rompetrol prin care kazahii scăpau de o datorie de o jumătate de miliard de dolari. Acesta dă de înţeles pe blogul personal că ştergerea datoriilor a fost modalitatea prin care Ponta a plătit pentru consultanţa oferită de Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii. În aceeaşi perioadă, Blair oferea consultanţă şi în Kazakhstan.

"Grupul de firme de consultanţă guvernamentală a fostului premier Blair anunţă triplarea profitului şi extinderea echipei. Această perioadă se suprapune cu gestionarea echipei de la Bucureşti pentru fostul premier Ponta. În aceeaşi perioadă, fostul premier Ponta a făcut un cadou frumos grupului Rompetrol. În aceeaşi perioadă, moneda din Kazakhstan, Tenge, a avut o cădere spectaculoasă. În rezumat, consultanţa fostului premier Blair pentru Kazakhstan a adus un tichet, beneficiu cert de 600 de milioane de euro prin deal-ul Rompetrol, dar şi instabilitate macro" scrie Isar pe Blogul său. 

Isar mai scrie că metoda a fost folosită şi în cazul privatizării Sidex Galaţi, în perioada premierului Năstase

"Excelarea in tichete pe seama anumitor premieri Romani a dovedit-o fostul premier Blair si pe axa Mittal sustinator in campanie- privatizarea Sidex Galati. Probabil ca aceasta este specializarea firmei.

Serviciile de consultanta sunt scumpe si sunt dificil de achitat de la bugetul de stat. In consecinta o poza pe stadion in Africa de Sud care sa ascunda realitatea poate sa coste un stat capturat o companie, o stergere majora de datorii … “Noroc” ca au intrat la pachet simultan si altele ca prea era data tara pe nimic.

Este in continuare de mare interes cat ar plati Gazprom at large pentru prelegerea unui fost premier care poate explica cum a amanat resetarea redeventelor timp de 4 ani", mai scrie Isar.