Lucian Bode, mesaj ferm la 30 de ani de la moartea a doi judecători antimafia: Nimeni nu poate ucide dreptatea!
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat, luni, alături de Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo Durante Mangoni, și de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, la ceremonia de comemorare a 30 de ani de la dispariția tragică a magistraților italieni Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, ambii uciși de mafie și deveniți în lume simbol al luptei împotriva criminalității organizate.
„Omagiem, astăzi, eroii ultimilor 60 de ani, așa cum au fost numiți Giovanni Falcone și Paolo Borsellino de revista Time Magazine în anul 2006. Magistrații care au resetat lupta împotriva mafiei în Italia și au plătit cu viața pentru setea lor de dreptate au devenit exemple pentru generațiile de magistrați și polițiști ce le-au călcat pe urme în lupta împotriva celor mai periculoși infractori.
Ceea ce au reprezentat Falcone și Borsellino nu a murit! Moștenirea lor este vie și astăzi prin miile de polițiști, procurori și judecători care și-au făcut un țel, un crez, din a trimite infractorii acolo unde le este locul, pentru că nimeni nu poate ucide dreptatea”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, la ceremonia organizată de Ambasada Italiei la București.
De asemenea, Lucian Bode a mulțumit polițiștilor, procurorilor și judecătorilor din România, Italia și din întreaga lume pentru lupta continuă împotriva criminalității organizate, în slujba cetățenilor onești, scrie site-ul Uniunii Militarilor și Polițiștilor "Mihai Viteazul", al cărei președinte este liderul UNPR Gabriel Oprea.
Ambasadorul Italiei la București, Excelenta Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, au depus coroane de flori în memoria magistraților uciși în atentate cu bombă, din Italia, în anul 1992.
La ceremonie au participat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, alți oficiali ai Ambasadei Italiei la București, precum și reprezentanți ai altor instituții partenere.