MENIU

Lovitură de grație pentru Ponta. Doi membri Pro România se reîntorc la PSD

Succes nesperat al PSD. Doi deputați care săptămâna trecută își anunțau demisia din partid pentru a se alătura formațiunii Pro România au decis să revină în PSD. Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PSD Daniel Suciu. Conform acestuia,  Mihai Bohaci  și Mihai Popa au decis să revină în PSD.

Ce l-a nemulțumit pe deputatul Mihai Mohaci care a plecat din PSD și s-a înscris în Pro România? În momntul plecării, afirma că în ultimii 2 ani nu a venit nimeni din conducerea PSD de la Bucureşti la Braşov. 

El s-a mai plâns că parlamentarii social-democraţi nu au avut cu cine să discute despre proiectele de la nivelul judeţului pe care îl reprezintă. În schimb, au fost “buni numai să ridice mâna când li se spunea”.

Într-o scrisoare adresată membrilor PSD Braşov, citată de Agerpres, deputatul Mihai Mohaci precizează că valul de excluderi din ultima perioadă trebuia să ducă la discuţii şi dezbateri în rândul organizaţiilor, “nu să înghiţim în sec de frică să nu fim excluşi cumva″.

Potrivit acestuia, membrii simpli ai PSD află de la televizor ce se întâmplă la nivel central, iar lipsa unei reale comunicări și lipsa unui dialog cu membrii de partid îl face să creadă că direcţia în care se îndreaptă conducerea judeţeană este una greşită.

Mihai Mohaci a fost prefect al judeţului Braşov în perioada 8.05.2012-13.03.2014, apoi din 29.12 2014 până în 11.03.2016. În perioada 13.03.2014 până în 29.12.2014 a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Braşov.

Marius Dunca rămâne „în bula lui”

Gestul celor doi parlamentari brașoveni a fost catalogat drept trădare de către președintele PSD Brașov, Marius Dunca. „Gestul lor mă dezamăgește pentru că decizia lor de astăzi este o trădare a partidului care i-a trimis în Parlament. Este o trădare a unei echipe politice care i-a susținut și care i-a propulsat în funcțiile pe care le ocupă astăzi”, a declarat Dunca. Chiar dacă filiala județeană a suferit o lovitură grea, pierzând doi parlamentari, Marius Dunca susține că „PSD Brașov rămâne în continuare o echipa unită care va reuși să obțină rezultate pozitive indiferent de gestul pe care l-au făcut doi dintre colegii noștri”.
Mai multe articole despre:
PSD Victor Ponta proromania mihai popa